top of page

Hărțuirea morală

Gabriel Andreescu publică în Noua revistă de Drepturile Omului (NRDO), nr. 1, 2024 o analiză foarte binevenită consacrată "Cazului Sorin Antohi". Am avut opinii foarte diferite de cele ale lui Gabriel Andreescu, atunci când a analizat alte cazuri de această natură, cu atât mai mult simt nevoia să recomand textul său de acum.


Harta episoadelor care au dus la acuzarea cărturarului de colaborare cu Securitatea/Poliție Politică (de la imensa presiune pusă pe un adolescent de a semna un Angajament, trecând prin tribulațiile postdecembriste extrem de dureroase și nedrepte, până la Decizia Înaltei Curți de Justiție și Casație din 2022 care dă câștig de cauză lui Antohi) este o mostră amară a felului în care maladiile s-au scurs - instituțional și nu numai - din predecembrism în postdecembrism.


De la existența strict supravegheată de Securitate (telefoane, corespondență, întâlniri, percheziții etc.) a membrilor  Grupului de la Iași la pedepsele suferite de lectori  și studenți colaboratori ai revistelor  Dialog și Opinia studențească la petrecerile organizate acasă la Alexandru Călinescu, unde una din piesele de rezistență era ascultarea Cincinalul în patru ani și jumătate în semn de batjocură la adresa nebuniilor Epocii de Aur, de la urmărirea, în grup, a emisiunilor Europei libere în locuința lui Liviu Antonesei la alte detalii, acțiunile acelui nucleu sunt readuse în discuție de Andreescu. Și în tot ce a însemnat disprețul manifest al revistelor Dialog și Major (revista scrisă de mână de Sorin Antohi și fotocopiată în exemplare destinate distribuirii  clandestine) față de regimul comunist, rolul lui Antohi a fost determinant.


În 1983, după percheziții repetate, Alexandru Călinescu și Sorin Antohi au fost eliminați de la conducerea revistei Dialog. Doi ani mai târziu, propus de Adrian Marino ca bursier Herder, lui Antohi nu i se dă dreptul de apleca la Viena etc.


Gabriel Andreescu pune în lumină probe care vorbesc elocvent despre “adversitatea consecventă și costisitoare a tânărului intelectual” Antohi și evitarea de către acesta de a oferi Securității orice informație dăunătoare celorpe care-i numea în notele sale:


În notele selectate de Direcția de Investigații și de Colegiul CNSAS pentru a 'demonstra' colaborarea lui Sorin Antohi cu Securitatea nu există o singură propoziție care să fi denunțat acțiuni potrivnice regimului comunist ale lui Simion Sorin, Merișca Dan, Pânzaru George, Adrian Rusanovschi, Christopher Lawson, Ștefan Cuciureanu, Paul Hiemstra, Lawrence Graham, Sandra Wienner, Erwin, W. Atkinson, Frank Day, Luca Pițu, Liviu Antonesei, Adrian Marino, Dan Petrescu – despre care a scris. Mai curând, puse în contextul mai larg al vieții lui, notele probează anticomunismul lui Antohi și nesinceritatea lui față de ofițerii de securitate, folosirea de subterfugii în timpul contactelor cu ei, îndreptarea acestora pe drumuri greșite și deci, apelând la un cuvânt mai ferm, sfidarea lor.”


Într-un text publicat în revista Timpul (pe atunci condusă de Antonesei), Antohi preciza: “în toată perioada, am rămas ostil Securității și partidului-stat; mi s-a plătit cu aceeași monedă.” În "firea lucrurilor" la români, lui Antohi i s-a plătit cu aceeași monedă și după dispariția partidului-stat și a brațului său torționar – Securitatea.





După ce își recunoaște partea de vinovăție, în anul 2006 Antohi demisionează și din Grupul pentru Dialog Social și din Comisia Prezidențială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste (CPADCR), devenind singurul autolustrat într-o lume în care colaboratori odioși ai Securității au ocupat și ocupă funcții de răspundere după 1990, ba unii au fost sărbătoriți de Academia Română – vezi cazul lui Constantin Bălăceanu-Stolnici. Cu toate acestea, sub presiunea grupului Civic Media, care în vreme ce cerea deconspirarea "formatorilor de opinie" îl considera pe fostul șef al Securității Iulian Vlad un "simplu soldat al României", CNSAS începe investigarea "Cazului Sorin Antohi".


Oferind detalii ale bolgiilor prin care i-a fost dat lui Antohi să treacă în postdecembrism și atât de întârziata Decizie a ICJC din 2022, Andreescu afirmă, pe bună dreptate, că prin hărțuială morală lui Antohi i s-au răpit drepturi elementare, printre ele dreptul la onoare.


O legislație (intenționat) bâlbâită, în care termeni importanți sunt definiți impropriu lăsând prea mult spațiu interpretărilor personale, va continua să fie cauza transformării victimelor în torționari și a adevăraților colaboratori ai Securității în persoane respectabile.


În urmă cu doi ani (Cărturarul la cota 65) scriam: "A existat un moment când am fost foarte dur – și într-o bună măsură, nedrept – cu Sorin. Oricât de tare l-a afectat poziția mea, a acceptat-o și peste o vreme a înțeles că nu răul i-l voisem, ci binele. Un bine, ce-i drept, adjudecat de el pe căi mai anevoioase decât ajunge la alții./.../Capacitatea sa de a face bine, mult bine, cu discreție, chiar și atunci când binele îl ocolește pe el, este probabil darul cel mai de preț cu care a fost înzestrat și pe care l-a cultivat neobosit."


Izbucnirea "Cazului Sorin Antohi" a produs multă agitație publicistică. Decizia ÎCJC din 2022, care dă câștig de cauză lui Antohi, a trecut aproape neobservată, asta și datorită discreției lui Antohi, care nu a ținut să popularizeze decizia respectivă.


Cred că știu ce a pierdut Sorin Antohi în toți acești ani de hărțuire morală, ce nu înțeleg este ce au câștigat viața culturală, cea științifică și adevăratul dialog social din hăituirea acestui cărturar strălucit.



Postări recente

Afișează-le pe toate

댓글


bottom of page