Cărturarul la cota 65


Vorbind despre Sorin Antohi, îl poți numi istoric, istoric al ideilor, eseist, traducător, motor cultural, constructor de publicații etc. Pentru mine el este Cărturarul.


Nu l-am întâlnit în tinerețe, dar citeam cu sufletul la gură și nevenindu-mi să cred revistele Dialog și Opinia studențească care purtau amprentele lui Sorin Antohi.


Fără cadrul desenat de el, Luca Pițu și Alexandru Călinescu, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Liviu Cangeopol, foarte tânărul pe atunci Dan Alexe și alții nu ar fi evoluat spre ce a devenit cunoscut sub numele de Grupul Disident de la Iași (AICI) sau ar fi făcut-o într-un ritm mult mai lent.


L-am întâlnit prima oară pe Sorin în 1990, într-un avion ce purta de la Viena la București un grup pestriț de oameni – Ion Țiriac, Gabriel Liiceanu, Stelian Tănase, Sorin Antohi, Vladimir Tismăneanu, eu și alții.


Tismăneanu și eu făcusem escală la Viena, venind de la Washington. Antohi, Liiceanu, Tănase făcuseră escală întorcându-se de la o întâlnire desfășurată la Roma.


Nu-mi amintesc de unde venea Ion Țiriac, dar n-am uitat niciodată polemica iscată între el și Gabriel Liiceanu. Pragmatismul lui Țiriac intra într-o coliziune aprinsă, dar civilizată cu visurile ușurel utopice ale lui Liiceanu, iar Sorin încerca să fie un moderator al discuției, spre a nu o vedea scoțând prea multe scântei. Spre norocul său, Liiceanu a fost abandonat de visuri irealizabile și a dovedit un pragmatism care cred că l-ar putea suprinde chiar și pe Ion Țiriac.


A existat un moment când am fost foarte dur – și într-o bună măsură, nedrept – cu Sorin. Oricât de tare l-a afectat poziția mea, a acceptat-o și peste o vreme a înțeles că nu răul i-l voisem, ci binele. Un bine, ce-i drept, adjudecat de el pe căi mai anevoiase decât ajunge la alții.


Mona, Sorin și Cora. 2011 - Stonehenge.

Ne-am reîntâlnit în 2011, când Sorin, pe atunci Director al Fundație Berendel din Londra, m-a invitat la un colocviu dedicat împlinirii a două decenii de la uciderea prietenului nostru comun Ioan Petru Culianu. Se întreba dacă voi accepta invitația. Am acceptat-o fără nicio ezitare și i-am explicat de ce.


Au fost zile și nopți memorabile - la Londra, la Oxford, la Salisbury, la Stonehenge etc. De atunci nu ne-am mai despărțit. Sorin a devenit pentru mine ce fusese cu decenii în urmă pentru tinerii ieșeni – un om de la care pot învăța, de fiecare dată, ceva important.


Accesul său la concepte este fascinant. Talentul său de a exprima cu claritate lucruri complicate pentru alții este greu de egalat. Puterea și înțelepciunea lui de a-și administra înfrângerile, de a accepta consecințe drepte sau nedrepte sunt ale unui stoic modern.


Capacitatea sa de a face bine, mult bine, cu discreție, chiar și atunci când binele îl ocolește pe el, este probabil darul cel mai de preț cu care a fost înzestrat și pe care l-a cultivat neobosit.


La Mulți Ani, Cărturarului!






280 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate