Welcome To The Banana Republic! (III)

Quid pro quo, tit for tat sau favoare pentru favoare – iată un subiect care nu poate lipsi dintr-o istorie americană a folosirii dublului standard.


În ziua de 25 iulie 2019, președintele american Donald Trump și cel ucrainian, Volodymyr Zelensky, au discutat telefonic transferul dinspre Washington spre Kiev a unei tranșe de aproape 400 de milioane de dolari aprobate de Congres ca ajutor. Promițând efectuarea transferului, Trump i-a spus lui Zelensky: “I want you to do us a favor though.” (Totuși, aș vrea să ne faci o favoare).


Favoarea consta și în demararea unor cercetări privind contactele și activitățile vicepreședintelui Joe Biden (la vremea aceea potențial candidat pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2020) și ale fiului său Hunter. Găsiți AICI transcrierea convorbirii puse la dispoziție de Casa Albă, transcriere făcută pe baza notelor luate în The White House Situation Room.


Deși președintele american nu a condiționat transferul de o anchetă anti-Biden, iar Zelensky (aflat la Casa Albă) a negat (AICI) că s-ar fi făcut presiuni asupra lui în acest sens, democrații l-au pus sub acuzare pe Trump pentru "abuz de putere". Și eu cred că a fost vorba de un quid pro quo, chiar dacă Trump a fost atent la cum l-a formulat. Întrebarea a fost (și rămâne) dacă quid pro quo-ul s-a calificat pentru a fi declarat an impeachable offense (o infracțiune ce justifică punerea sub acuzare) - un interesant articol semnat de Andrew C. McCarthy găsiți AICI.


Audierea în Congres a fost un spectacol pe măsură. Inițial, Adam Schiff (D-CA), cunoscut și pentru repetate scurgeri de informații, a negat că ar cunoaște numele celui care a semnalat abuzul comis de președintele Trump și că membrii comitetului condus de el ar fi comunicat cu the whistleblower. S-a dovedit însă că a mințit. Până și The New York Times și The Washington Post s-au văzut obligate să semnaleze minciuna, iar The Washington Post i-a acordat lui Schiff 4 Pinocchios, notă maximă pentru mințit - AICI. Schiff, care a condus audierea locotenent-colonelului Alexander Semyon Vindman, la timpul respectiv Director for European Affairs for U.S. National Security Council (NSC), i-a întrerupt permanent pe congresmenii republicani și i-a cerut lui Vindman să nu răspundă la întrebările acestora, mai ales la cele referitoare la numele celui/celei care a semnalat abuzul de putere săvârșit de președintele Trump.

Desen și Ⓒ DION

În ziua 23 ianuarie 2018, adresându-se unei audiențe la Council on Foreign Relations, în Washington D.C., fostul vicepreședinte Joe Biden a povestit cum, în luna martie 2016, aflat la Kiev, a condiționat transferul unui miliard de dolari către Ucraina de demiterea Procurorului General Viktor Șokin: "M-am uitat la ei și le-am spus: 'Plec în șase ore. Dacă procurorul nu este concediat, nu primiți banii.'”) AICI.


Quid pro quo, tit for tat, favoare pentru favoare, abuz de putere? "Nu!", a fost apărat Biden, fiindcă Șokin era criticat pentru lentoarea cu care demara cercetările împotriva marilor corupți ucrainieni și demiterea lui era dorită și de aliații occidentali ai Washingtonului. Probabil, numai că aliații nu comiseseră un asemenea quid pro quo.



Șokin a declarat -- și multe documente par a-i da dreptate -- că supărarea ar fi fost alta. El declanșase cercetări împotriva firmei de gaze naturale Burisma Holdings, în al cărei Board of Directors (Consiliul de Administrație) se aflau Hunter Biden și colegul său de afaceri Devon Archer, acesta din urmă aflat în cercetări în Statele Unite și pentru alte daravele. Documentele dovedesc că între 2014 și 2015, Burisma a vărsat peste 3 milioane de dolari într-un cont aparținând celor doi. Evident, între timp, firma Rosemont Seneca LLC s-a topit.


Viktor Șokin a declarat că ar fi stopat investigarea Burismei de frică, fiindcă ar fi fost atenționat de ambasadorul american în Ucraina, Geoffrey R. Pyatt, să procedeze cu mănuși ("kid gloves"), cu alte cuvinte, spune Șokin, să nu facă nimic. ("to do nothing'). Adevărat, Șokin avea o imagine foarte proastă în ochii multor entități interne (mai ales organizații neguvernamentale) și internaționale, numai că, dacă spune adevărul, a fi clătinat marea corupție din Ucraina anului 2016 (corupție care l-ar fi putut include și pe Șokin, de ce nu?) prin infuzie de corupție occidentală a fost o soluție cel puțin bizară.


Chiar dacă Șokin era vinovat, nu Joe Biden era persoana cea mai potrivită pentru a cere destituirea procurorului, căci intervenția sa constituia un substanțial conflict de interese, atâta vreme cât Hunter era în conducerea Burismei. Că tatăl n-ar fi știut, cum a declarat în repetate rânduri, de afacerile fiului, asta să i-o spună Joe Biden lui mutu de la manutanță.


Ce rol avea la Burisma Hunter Biden cel care nu-și plătea impozitele în Statele Unite și colecta datorii personale substanțiale? Nici mai mult nici mai puțin decât să coordoneze activitatea echipei juridice a companiei ("to oversee Burisma's Legal Team"). Cum ar veni, a pune lupul cioban la oi sau to set the cat among the pigeons. Ce-l recomandase pentru cooptarea în Consiliul de Administrație? Răspunsul ni-l oferă un alt apărător al Bidenilor -- "marile companii cooptează de multe ori în Consiliile de Administrație personalități proeminente."


În afara evaziunii fiscale, a consumului de droguri și a orgiilor, în ce consta "proeminența" lui Hunter Biden? Evident, singura calificare care-l recomanda în Consiliul de Administrație al Burismei era calitatea de fiu al vicepreședintelui american. Să fi fost simplă coincidență cooptarea lui Hunter Biden în Consiliul de Administrație al Burismei la numai câteva săptămâni după ce președintele Barack Obama i-a încredințat vicepreședintelui Joe Biden coordonarea relațiilor cu Ucraina? Găsiți AICI nu doar informații foarte interesante, dar și niște întrebări care clatină bine explicațiile oferite "prostimii".


Dar cea mai înduioșătoare explicație a prezenței lui Hunter Biden în acel Board of Directors este oferită chiar de Hunter Biden: "am sperat că voi ajuta la îmbunătățirea transparenței, responsabilității și guvernării corporative."


Fiul nu s-a împiedicat de nicio transparență. Tatăl nu s-a împiedicat de niciun conflict de interese - nici al fiului, nici al său. Apărătorii lor fanatici nu se împiedică nici azi de vreo bobiță de bun-simț.


În ce mă privește, orice cercetare justificată a fostului președinte Donald Trump trebuie dusă până la capăt și dacă va fi găsit vinovat, să fie pedepsit. Asta nu mă împiedică să întreb: "How about Joe & Hunter Biden?" Cu ei cum rămâne?


Binențeles, este o întrebare pur retorică, fiindcă cel mai probabil "investigarea" lui Hunter Biden se va încheia cu o concluzie în coadă de pește, cu o tandră muștruluială părintească și cu interdicție paternă la heroină pentru două săptămâni.


Indiferent cine îl practică, dublul standard rămâne o nerușinare de un cinism convulsiv.



329 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate