top of page

Vladimir cel Strict

13 august 1961, Berlin. La propunerea liderului est-german Walter Ulbricht, aprobată de liderul sovietic Nikita Hrușciov, începe construcția celor 45 de kilometri ai Zidului. Weekend - aflat în Florida, președintele american John F. Kennedy e luat prin surprindere.


26 iunie 1963. Aflat la Berlin pentru a participa la sărbătorirea celor 750 de existență ai orașului, Kennedy lansează acel “Ich bin ein Berliner!”, argumentând astfel: „Acum două mii de ani, oamenii se lăudau spunând civis Romanus. Astăzi, în lumea libertății, cine dorește să se laude, spune «Sunt un berlinez!». Toți oamenii liberi, indiferent unde trăiesc, sunt cetățeni ai Berlinului, deci, ca om liber, mă mândresc să spun «Sunt un berlinez!»” Totuși, în 1961, Berlinul era un oraș împărțit în patru sectoare de ocupație/administrație – american, britanic și francez (Berlinul de Vest) și sovietic – Berlinul de Est.

12 iunie 1987, Berlin. Președintele Ronald Reagan, vorbind din apropierea Porții Brandeburg, lansează acel “Mr. Gorbachev, tear down this wall!”, argumentând astfel: “(Domnule) Secretar General Gorbaciov, dacă doriți pace, dacă doriți prosperitate pentru Uniunea Sovietică și Europa de Est, dacă doriți liberalizare, veniți la această poartă, deschideți această poartă. Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid.”


8 decembrie 1991. În pădurea Belavejskaia Puşcea din Belarus, liderii Stanislav Şuşkevici (Belarus), Boris Elţîn (Rusia) şi Leonid Kravciuk (Ucraina) inițiază destrămarea Uniunii Sovietice și lansează înfiinţarea Comunității Statelor Independente (CSI). Gorbaciov află despre acest act, care desființa de facto Uniunea Sovietică, abia după desfășurarea întâlnirii. A urmat desprinderea altor foste republici unionale.


25 decembrie 1991, Moscova. În fața acestei realități, Mihail Gorbaciov a ales să-şi prezinte demisia din postul de președinte al URSS, anunțând într-un discurs televizat că „URSS, ca subiect al legislaţiei internaţionale şi ca realitate geopolitică a încetat să existe”. Practic, susține Vladimir Fedorovski, într-un interviu din Le Figaro (aici), Gorbaciov a fost "actorul unei tragedii a speranței." A criticat înțelegerea de la Belavejskaia Puşcea, pentru felul în care fusese pusă la cale, dar n-a dorit să recurgă la forță. Încercarea de a menține Uniunea Sovietică prin recurgerea la forță ar fi însemnat, mărturisea singurul președinte al URSS, "să nu mai fiu eu însumi." Pericolul de a declanșa conflicte interne imprevizibile, când în joc se aflau, printre altele, 30.000 de focoase nucleare, l-a făcut să accepte o realitate pe care nu ar fi putut să o înfrunte decât asumându-și un rol ce nu i s-ar fi potrivit. Alte intervenții interesante ale lui Fedorovski (fost colaborator foarte apropiat al lui Gorbaciov) găsiți aici.


26 decembrie 1991, Moscova. Prin Declarația Nr. 142-H a Sovietului Suprem, existența URSS încetează. Este recunoscută existența republicilor care alcătuiesc Comunitatea Statelor Independente.


31 decembrie 1991. Uniunea Sovietică dispare oficial.


2011. Într-un documentar, Vladimir Putin, pe atunci prim-ministru, declară că “destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut". Din acel moment nu mai putea exista niciun dubiu cu privire la intențiile lui Putin după ce va redeveni președinte de jure; de facto a fost tot timpul rocadei cu Medvedev. Occidentul s-a făcut că plouă.


26 martie 2012, Seul, Nuclear Security Summit. Președintele american Barack Obama nu realizează că un microfon e deschis și-i spune președintelui rus Dimitri Medvedev, care tocmai își termină mandatul: “This is my last election ... After my election I have more flexibility...”( “Astea sunt ultimele alegeri pentru mine... După alegeri voi putea fi mai flexibil”). Medvedev îi răspunde încântat: “I will transmit this information to Vladimir” (“Îi voi transmite această informație lui Vladimir.”) Și i-a transmis-o.


18 martie 2014. Rusia anexează Crimeea. Barack Obama se ține de cuvânt și este mai mult decât "flexibil", ascunzându-se după o așa-zisă doctrină (“Leading from behind”), mai potrivită pentru un club de “băieți veseli”, decât pentru “liderul lumii occidentale”.


Putin - un desen de Ion Barbu
Desen - Ⓒ Ion Barbu

24 februarie 2022. Putin lansează un război criminal împotriva Ucrainei. Soldații Federației Ruse săvârșesc atrocități greu de imaginat pentru o Europă a secolului 21. Sancțiunile nu-l sperie pe Putin. Un sondaj indică exact ce vor să ignore ocidentalii – 86% dintre respondenți sunt de acord cu deciziile lui Putin. Vox populi, vox dei. Ceilalți – străinii și cei 14% de nemulțumiți interni – n-au decât să dezaprobe ce face liderul de la Kremlin.


Putin are trei mesaje clare pentru Occident. Primul – Uniunea Sovietică, a cărei destrămare o deplânge, a fost Rusia Mare, iar “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut” trebuie îndreptată. Rusia Mare trebuie reîntregită. Al doilea, transmis prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov - Statele Unite nu mai sunt singura putere dominantă a lumii. Al treilea - jocul de societate “Nu e adevărat, n-am împărțit lumea în zone de influență” dispare. Moscova spune cu voce limpede: “Ba am împărțit-o, numai că e nevoie de o reajustare.” China – devenită mare forță economică, financiară, tehnologică și armată – susține proiectul.


Nu vă faceți iluzii, în Federația Rusă nu Putin este rusul cel mai detestat, ci Gorbaciov. Rezultatele unui sondaj realizat în 2017 spuneau că Stalin se bucura de o popularitate mult mai mare decât Gorbaciov, acesta din urmă fiind perceput de foarte mulți ca un trădător. Dacă recurgerea la forță l-ar fi făcut pe Gorbaciov să înceteze a fi el însuși, nerecurgerea la forță l-ar face pe Putin să nu fi el însuși. Speranța unei altfel de Rusii se stingea, încă o dată, cu eșecul lui Gorbaciov și e greu de prognozat când și cum ar putea să reapară.


Rusia nu s-a lecuit niciodată de psihoza imperială care o hăituiește de secole. Astăzi este rândul lui Putin să fie liderul din vitrină. Mai devreme sau mai târziu, vitrina guberniei bicontinentale & nucleare "Federația Potemkin" va fi reorganizată, dar psihoza va rămâne aceeași. Deocamdată, Putin este custodele distopiei rusești. Multe dintre speculațiile despre mâine îmi par utopice.


Că nu este un Petru cel Mare, așa cum îl recomandă cei care au în grijă deocamdată vitrina, nu e o problemă pentru Putin. Se simte foarte bine în pielea lui Ivan al IV-lea (Ivan cel Groaznic). Opricinicii lui Ivan au distrus Novgorodul, după care Pskovul s-a predat fără să crâcnească. Un Kiev ras de pe fața pământului și un Lvov primindu-l cu flori - să fi fost acesta visul lui Putin?


Nu tocmai abil ascunși în faldurile unor argumente "academice", apologeți ai lui Putin bat șaua, ca să priceapă iapa. Ivan al IV-lea nu ar fi fost supranumit "Ivan cel Groaznic" (Иван Грозный), ci "Ivan cel Strict" (Иван Строгий). Așadar, în cel mai rău caz, astăzi am avea de-a face cu un Vladimir cel Strict. Și cum ar putea să strice puțintică strictețe internă și internațională, nu?


În rest, vorba prințului Hamlet – “Words. Words. Words”. (“Vorbe. Vorbe. Vorbe.”)


P.S. Pentru cei sătui de gândăcimea politologică autohtonă care a invadat mass-media, recomand aici și aici o analiză de alt calibru semnată de istoricul Sorin Antohi.



Postări recente

Afișează-le pe toate

Commentaires


bottom of page