Memorialistică

În 1992, mă aflam la Timișoara pentru lansarea antologiei de poezie "Tânărul" Ulise (Editura de Vest), alcătuită și prefațată de Mircea Mihăieș. La librărie, după ce i-am oferit un autograf, un tânăr student mi-a înmânat un plic pe care l-am deschis abia în avionul care mă ducea înapoi la Washington. În plic se aflau mai multe poezii. Mi-au plăcut foarte mult și le-am publicat într-un număr din revista "Agora".

Nu aveam cum bănui – nici eu, nici tânărul student, devenit între timp un scriitor foarte cunoscut și un jurnalist de succes – că peste mai bine de trei decenii vom împărți un premiu literar - cel al revistei "Observator cultural" pentru, categoria "Memorialistică".

Cum nu am putut fi prezent la gala decernării premiilor, am trimis revistei un scurt cuvânt de mulțumire. Îl puteți citi mai jos.

Mulțumesc atât juriului care a nominalizat cartea noastră, cât și juriului care i-a acordat premiul.

Mulțumesc Editurii Trei care a pariat pe destinul acestei cărți.

Mulțumesc celor care au semnalat cartea și au comentat-o cu generozitate.

Mulțumesc celor care au cumpărat și citit cartea; în lipsa lor, nimic n-ar avea vreo noimă.

Last, but not least, îi mulțumesc lui Robert Șerban, care a găsit răbdarea de a trece peste reticența mea repetat exprimată față de realizarea unei asemenea cărți și a reușit să mă convingă să intru în acest proiect. Toate meritele sunt ale lui, căci, la urma urmelor, contribuția mea nu a constat decât în a-i răspunde la întrebări, încercând să o fac în chip onest.

Îi felicit pe ceilalți autori nominalizați la această categorie și n-am nicio îndoială că oricare dintre cărțile lor ar fi meritat acest premiu. Se întâmplă că, deseori, când luăm un premiu, nu ne întrebăm dacă îl merităm, dar atunci când laureații sunt alții, ne întrebăm: “De ce ei și nu eu?”

Sincer, eu mă întreb: “De ce noi și nu altcineva?” Povara răspunsului stă doar pe umerii “juraților” - să nu uităm, oameni supuși, ca noi toți, pericolului de a nedreptăți. Când premiile vor fi decise de inteligențe artificiale, din mecanism va lipsi tocmai ingredientul care umanizează și dreptul de a alege, și dreptul de a te afla în eroare: sensibilitatea.

Dincolo de importanța și splendoarea decernării lor, premiile poartă în ele sâmburele nedreptății. Repet ce am spus cu un deceniu în urmă: dacă ar fi după mine, n-ar exista decât un singur premiu, cel pentru debut. Fiindcă el te scoate dintr-o mare de aspiranți și te aruncă în arenă. Restul ar trebui să rămână o aventură pe cont propriu. Dacă n-ar părea un gest de frondă târzie și ofensatoare, aș da înapoi toate premiile care mi-au fost acordate, păstrându-l doar pe cel care mi-a marcat viața – cel pentru debut, obținut în urmă cu 50 de ani.

Accept cu plăcere premiul de azi, tocmai pentru că îl consider unul de debut – un debut în lumea performanțelor prețuite de revista “Observator cultural”.

Cu Robert la Budapesta și cu mine la Washington, aș spune: Iată, uneori absența te favorizează.

O seară plăcută, tuturor – la București și pretutindeni unde se află cititorii “Observatorului cultural”.