Firul cu plumb la 80 de ani

Sunt oameni pe care nu e nevoie să-i cauți cu lumânarea, pentru simplul motiv că n-ai cum să nu-i întâlnești. Îți sunt predestinați. Singura ta obligație e să nu porți albeață pe ochi când apar, căci nu sunt prea mulți. Unul dintre ei este Nicolae Prelipceanu. Norocul meu a fost că, întâlnindu-l, uitasem acasă ochelarii de cal pe care-i port ca orice mizantrop care se respectă.


Nu l-am căutat. M-am mulțumit să-l aștept. Dădeam din umeri când cineva îmi spunea: “Ce păcat că nu-l cunoști pe Nae!” Când ne-am întâlnit, l-am primit ca pe un vechi prieten, întrebându-l din priviri: „Ce mai faci, bătrâne? Pe unde-ai fost?”


Mi-a apărut sub forma unei funii de mătase, exhibând un gât ce-ar fi făcut deliciile oricărei ghilotine celebre. E omul cel mai lipsit de prejudecăți (trăind și scriind) din câți cunosc. Dar în prezența prostiei și agresivității funia de mătase sună ca un odgon de oțel.


Dacă-ar fi trăit în altă parte, blestemul lui s-ar fi numit globe-trottereală. Așa însă, a bătut țara cu piciorul, vagonul-restaurant, rata și avionul, cum n-au făcut-o mulți. Cu talent ce-ar fi hrănit o duzină de poeți și reporteri. Singura vilă pe care și-ar putea-o ridica la Cluj ar fi construită din praful adus pe tălpile pantofilor din nesfârșitele lui hălăduieli. Econom, strângător ca furnica Zorba, acoperișul l-ar face din praful de pe tobă.



Dacă aș spune că e un boem, aș minți. Dacă aș zice că nu e, aș păcătui. El e o corcitură, din cele atât de puține, în care se întâlnesc, fără să se strângă de gât, un om de bibliotecă cu unul de viață. Altoiul ăsta poate duce singur în spinare o revistă, un chef, un prieten; o viață adică, nebătut peste degetele niciunei mâini.


Nu-mi pot închipui Clujul fără Nicolae Prelipceanu. El e pentru mine firul cu plumb după care citesc cât de drepte ori înclinate sunt episoadele acestor locuri. Dar ce e un fir cu plumb, ar zice cineva? O ață, acolo, și-o bucățică de metal! Nu, domnilor. E drept, nu e mare lucru. Ca să fii un fir cu plumb, îți trebuie un singur lucru – caracter.


Am spus că nu-mi pot închipui Clujul fără Nicolae Prelipceanu. Mai complicat e că am început să nu-mi mai închipui nici Bucureștiul fără el. Nu-mi dau seama care din noi e cam singur în orașul în care l-a oprit întâmplarea.

(Fragment din Orașele lumii, orașele mele, firul cu plumb – fișe pentru un reportaj sentimental, 1979, primăvara,

apărut în Adaptarea la realitate, Editura Dacia, 1982)


La mulți ani, Nicolae!🍀

214 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate