Charles Krauthammer

Actualizată în: 21 iun.


A fost unul dintre cei mai străluciți gânditori și intelectuali publici americani ai ultimelor cinci decenii. La moartea sa, survenită exact în urmă cu patru ani (21 mai 2018), elogiile care au venit din toate zonele spectrului politic au fost extraordinare. În National Review se putea citi: “Un uriaș, un om care nu doar a apărat civilizația noastră, dar a și reprezentat ce este mai bun în ea.” Rare sunt cazurile în care și opera onorează omul, și omul onorează opera.


Pentru el, Isaiah Berlin a fost gânditorul model, iar una din cărțile acestuia, așa cum mărturisește, l-a vindecat de imaturitățile intelectuale ale tinereții: “Nu sunt prea mulți oamenii care pot indica o zi specifică când s-au apucat să citească o carte care i-a vindecat de stupiditățile tinereții. Eu pot. Aveam 19 ani. Cartea a fost Four Essays on Liberty”.


Lectura lui Berlin, scrie Krauthammer, l-a ferit de tentațiile zilei: “binențeles - marxismul; pentru masochiști – troțkismul; maoismul – pentru cei aproape psihotici”, ba chiar și de ofertele lui Rousseau, “marele teoritician al democrației de masă și al supremației ‘voinței populare’ ”.


Lectura antologiei The Point Of It All – A lifetime of Great Loves and Endeavors (2018), volum a cărui alcătuire a început-o Krauthammer, dar a fost terminată după moartea lui de fiul său, Daniel, poate constitui pentru mulți exact ceea ce a însemnat pentru Krauthammer cartea lui Berlin.


Care ar fi azi stupiditățile tinereții?


Mai toate despre care ați auzit. Și nu doar ale tinereții, ci și ale altor vârste, cum ar fi cea reprezentată de iremediabilul comunist Bernie Sanders sau de octogenarul Joe Biden, proaspăt obligat să se convertească la woke culture/cancel culture numai spre a-i mulțumi pe cei în mâna cărora este o jalnică marionetă.

Mai toate pe care le-ați întâlnit. Mai toate care v-au fascinat într-o vreme. Mai toate care vă sunt băgate pe gât. Mai toate care pot mancurtiza nu doar un singur popor.


De la devastatoarea corectitudine politică la valurile de tembelism multicultural care nu mai lasă spațiu și pentru cultură; de la discriminarea pozitivă la politizarea oricărui centimetru pătrat de gândire; de la mitul instituționalizat de “Propagandistul-șef” Barack Obama că știința a dovedit definitiv cauzele încălzirii globale la poliția politică hăituind gândirea liberă, hăituială care sfârșește prin ostracizare socială și profesională; de la acceptarea, ba chiar încurajarea unor valuri de imigrări cărora nu le urmează asimilările necesare unei națiuni sănătoase social; de la tribalizarea Americii prin practicarea cotelor și emiterea licențelor de televiziune pe criterii de rasă, gen sau grupuri etnice la acuzația că muzica de Crăciun rănește sensibilitatea necreștinilor americani și ar trebui interzisă în locuri publice și în emisiunile de radio și televiziune; de la lipsita de criterii distrugere a statuilor în numele “purificării trecutului” la cererea ca rămășițele sutelor de soldați confederați îngropați la Cimitirul Național din Arlington să fie “evacuate”, uitând de respectul unioniștilor pentru soldații sudiști care au căzut făcându-și datoria “așa cum au înțeles-o” și de faptul că au fost grațiați de președinții Abraham Lincoln și Andrew Johnson, Krauthammer nu a ocolit nicio temă tabuizată prin intoleranță.


Pentru el, blocarea dialogului și decretarea dezbaterii dedicate unor subiecte dureroase drept închise definitiv sunt caracterizate de un singur cuvânt – totalitarism.


Spre norocul său, Krauthammer n-a prins decât începuturile unor fenomene de tipul woke culture/cancel culture al căror modus operandi este intimidarea.


Spre nenorocul nostru, Krauthammer nu mai este printre noi. Cultura sa enciclopedică, inteligența ascuțită, scriitura exemplară, bunul-simț, toleranța în fața opiniilor diferite de ale sale, atâta timp cât nu miroseau a extremism, intoleranța dură față de prostie și impostură, umorul ironic și luciditatea sa ar fi fost extrem de necesare azi, când o administrație, în a cărei fibră politică inserturile de intoleranță totalitară și intimidare ocupă spații din ce în ce mai mari, pare pregătită să arunce America în tribalizare și în mizerie socială și economică.


Considerat de unii conservator, de alții - liberal, Krauthammer a fost un spirit independent. A lucrat pentru vicepreședintele democrat Walter Mondale, a colaborat cu administrația Jimmy Carter, dar l-a prețuit foarte mult și pe democratul devenit republican Ronald Reagan, pe care-l considera "cel mai mare președinte al celei de-a doua jumătăți a secolului 20" și căruia, în ziua de 14 iunie 2004, îi făcea un portret extraordinar în revista Time: Ronald Reagan - He Could See for Miles. Nu unei înregimentări ideologice i-a fost loial Krauthammer, ci servirii unor valori și inițiative puse în slujba binelui public, indiferent de polul politic de unde emanau. Când pronosticurile sale s-au dovedit greșite, nu s-a sfiit să recunoască - cazul Barack Obama vs. Mitt Romney. Nu s-a înșelat însă considerând că foarte șiretul Obama nu era soluția de care avea nevoie America în 2012, cum nu fusese nici cu patru ani înainte.


I-a ajutat și pe președinții republicani George H.W. Bush și George W. Bush, dar i-a și criticat deseori. Nu l-a suportat pe Donald Trump, dar i-a dat dreptate, atunci când a considerat că zgomotosul candidat (și apoi eraticul președinte) nu se afla în eroare. A prevăzut consecințele politicii interne vicioase duse de Barack Obama și incompetența acestuia în chestiuni de politică externă. În Russia Rising, text publicat în The Washington Post la 28 martie 2014, Krauthammer explica de ce arogantul Obama, care se uita de sus la Rusia ca la o biată, simplă "putere regională", nu înțelegea nimic nici din personajul Vladimir Putin, nici din Maica Rusia. Criticând lipsa de reacție a Casei Albe în fața anexării Crimeii, Krauthammer prevedea ce se va întâmpla în viitor. Și s-a întâmplat.


Țintuit de la 22 de ani până la moarte într-un scaun cu rotile, a văzut lumea mai clar și a descifrat-o mai exact decât puzderii de globe-trotteri politici care n-au lăsat în urma lor nicio radiografie cât de cât exactă a lumii. N-am uitat niciodată imaginea lui Krathammer în biroul său, în care computerul special, claviatura și toate celelate unelte electronice proiectate pentru a-l ajuta să scrie și să dicteze păreau pupitrul unei nave spațiale. El însă a rămas întotdeauna un om cu picioarele pe pământ.


Pentru mine, Charles Krauthammer a reprezentat ilustrarea ideii de intelectual public onest pe care astăzi sumedenii de intelectuali o batjocoresc, pretutindeni, prin prestații demne de tot disprețul.


Când am avut privilegiul să-l întâlnesc, i-am mărturisit că, deși nu mai aveam de mult 19 ani și evitasem la timpul potrivit "tentațiile tinereții", când am început să-l citesc, l-am resimțit ca pe un Isaiah Berlin, Krauthammer mi-a răspuns cu o modestie ironică de care numai oamenii mari sunt capabili - "Are you kidding me?"


Nu glumeam. Nu glumesc nici astăzi. În plus, mărturisesc că înainte de a-l citi pe Charles Krauthammer, îl citisem pe Isaiah Berlin. Pentru mine ei sunt din aceeași familie de spirite, cu tot ce-i deosbește.




0 afișări