top of page

Asediul

În fiecare an, cu câteva zile înainte de 15 ianuarie, mă număram printre cei care primeau prin poștă de la Geo Bogza un plic. În el - o foaie de hârtie, îndoită. Desenat pe ea - un plop. Între coperțile "cartolinei", ca într-un ierbar școlăresc - presată, o floricică albă. Era mesajul că în ziua de 15 ianuarie ne întâlnim în fața Ateneului, la acel Eminescu închipuit de Gheorghe Anghel.




Într-un an, mulțumindu-i, i-am trimis un poem în proză dedicat lui Eminescu. Când l-am vizitat pentru ultima oară înaintea plecării definitive din România, era începutul lui iunie. După o lungă discuție punctată de pilde nu tocmai criptice, Geo Bogza a luat de pe birou vechea mea scrisoare, mi-a dat-o și mi-a spus să mă uit la ultimul vers. Așa am făcut. Apoi, ușor nedumerit, i-am înapoiat foaia de hârtie. N-a spus nimic. N-am spus nimic. La plecare m-a condus la ușă, m-a îmbrățișat și mi-a spus esopic-bogzian: "Despre asta e vorba..."


Da, despre asta fusese vorba. Despre asta e vorba întotdeauna.


La tâmpla poetului, aerul se ridică subțire și foarte rece, ca o lamă

de brici. Și acolo unde nicio pasăre nu se poate ridica, navighează

amenințător, umbrele lucrurilor - flote de-a pururi pierdute în timp.

La tâmpla poetului, legile spațiului delirează


(Asediul, fragment, 1977, volumul O zi în natură)


Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page