Argus & Boirebista



Iulie 1972. Cinci scriitori anunță că intră în greva foamei. Locul acțiunii - curtea Uniunii Scriitorilor din Șoseaua Kiseleff. Cartierul general e ales strategic – în apropierea gardului ce separă curtea Uniunii Scriitorilor de curtea ambasadei URSS.


Cer să li se acorde în continuare împrumuturi de la Fondul literar, deși nu se mai califică pentru ele. Printre alte revendicări, indică unele surse, s-ar fi numărat “înființarea Uniunii Tinerilor Scriitori Comuniști din România; o revistă a acesteia, numită ‘Bluze albastre’; libera circulație internațională a tinerilor scriitori; locuințe decente în București și locuri de muncă, conform pregătirii.”


În cazul în care nu li se satisfac revendicările, cer să li se elibereze pașapoarte pentru a emigra în Uniunea Sovietică.


Cei cinci sunt cunoscuți pentru un soi de boemie care nu mai impresionează pe nimeni. Traian Iancu, directorul Fondului literar, le trimite mâncare și băutură de la restaurantul Casei Scriitorilor, cunoscut drept “La Doamna Candrea”. Cei cinci, deși aflați în greva foamei, mănâncă și beau cu entuziasm.


Greviștii -- sau măcar unii dintre ei -- primesc locuri de muncă. Sorin Roșca Stănescu, bun prieten cu Mircea Popa, a scris atât despre cauza reală a grevei din 1972, cât și despre îmblânzirea greviștilor:


"Ei au reclamat ca scriitori și poeți dintr-o țară comunistă nu pot face literatură comunistă. Era o găselniță. În realitate, Fondul Literar îi tăiase de la porție. Și nu mai primeau lunar ajutoare. Iar dacă tot făceau foamea, era preferabilă o grevă politică. Și ca să nu se expună prea mult, au făcut-o pe comuniștii. Că tot erau gard în gard cu Ambasada URSS.


Știrea, însoțită de fotografii, a apărut în "Pravda". În scurt timp i-a umflat Securitatea pe toți și i-a instalat directori de cinematograf, cu condiția să se liniștească. Cu excepția lui Mircea Popa, s-au liniștit toti."


Dacă a fost vizibil ce au primit ei, a fost mai puțin vizibil, pentru o vreme, ce au primit de la ei cei care le-au oferit câte ceva, "liniștindu-i".


1978. După Colocviul de Poezie de la Iași, sursa Securității ”Sanda” raportează maiorului Ilie Derțeanu ce crede fostul grevist al foamei Ion Nicolescu despre discursul meu: ”Pe lîngă lucruri grave întâmplate la colocviu ceea ce apreciez eu că a fost grav este faptul că DORIN TUDORAN s-a dedat la atacuri grave la adresa conducerii de partid și de stat. Mă întreb cum de i se permite o asemenea atitudine mai ales într-un cadru atât de larg. După mine ar trebui tras la răspundere de către organele de stat pentru afirmațiile făcute.”


În ziua de 12 aprilie, același maior Ilie Derțeanu înaintează eșaloanelor superioare o Notă dactilografiată (Strict secret, Dr. Publ. 1185) despre tot felul de grozăvii în care aș fi implicat, ca membru al unei ”găști” din care mai fac parte Nicolae Manolescu, Nicolae Breban, Dana Dumitriu, Virgil Mazilescu, Eugen Jebeleanu, Ileana Mălăncioiu, Nina Cassian și Geo Bogza; "gașca" ar duce o “campanie îndreptată împotriva acelor scriitori care susțin o orientare profund românească a literaturii”, detalii aflate de informator de la Paul Anghel. Numele conspirativ al sursei ce oferise nota - „Argus”.


Rezoluția maiorului Oprișor e seacă: "Apreciez că nota este generală fără să facă referiri privind activități concrete."


Cu alte cuvinte, "Argus" trebuie să fie mai laborios, să pună mai multă carne pe osul turnătoriilor. Oprișor avea dreptate, mai ales pentru că Paul Anghel știa cum să procedeze pentru ca îngrijorările sale patriotice să ajungă la urechile ofițerilor de Securitate, fără aportul lui "Argus".


Cum Nota oferită de "Argus" era din categoria ”Strict secret”, iar maiorul Derțeanu nu bănuia că asemenea documente vor deveni cândva publice, adaugă o notă olografă:


”Materialul a fost furnizat de DUMITRU STANCU scriitor, cunoscut că uneori (are) o conduită și comportare necorespunzătoare, element ale cărui calități ca scriitor sînt contestate de critica literară. (...) DUMITRU STANCU se află în contactul nostru de influențare. Propunem exploatarea notei la buletin.”


În același an, revista Săptămâna, devenită un soi de portavoce a câtorva hiper-zeloși ofițeri de Securitate, își întețește atacurile împotriva celor care "nu iubesc cultura națională și sunt ostili politicii partidului". Eugen Barbu mai recrutează încă doi tineri ciomăgari – Constantin Sorescu și Dumitru Stancu. Sorescu, ajuns parlamentar după 1990, avea să recunoască faptul că nici măcar nu scrisese unele din textele apărute în Săptămâna sub semnătura sa.


Desen & Ⓒ DION


Cum unele din atacurile semnate de fostul “grevist al foamei” Dumitru Stancu erau prea murdare, am încercat să-i răspund. Firește, Săptămâna a refuzat publicarea răspunsului. Până la urmă, a apărut. Nu în Săptămâna, ci în Luceafărul din 12 ianuarie, cu o singură modificare în textul predat de mine, cerută de Cornel Burtică, Secretar C.C. al P.C.R.


Iată un citat dintr-o Notă (Strict Secret, Exemplar nr. 3) întocmită de “ȘEFUL SECURITĂȚII, Colonel, Dănescu Gheorghe”:


... apariție care a fost aprobată de tov. VASILE NICOLESCU, director în Consiliul Culturii și Educației Socialiste, cu acordul tov. Secretar al C.C. al P.C.R Cornel Burtică, cu indicația de a se schimba formularea inițială privind pe 'DUMITRU STANCU, unul din autorii articolelor în cauză, care în urmă cu cîțiva ani era unul din cei cinci greviști ai foamei', în: 'DUMITRU STANCU... care în urmă cu cîțiva ani era unul din cei cinci care parazitînd..."


"Menționăm că DUMITRU STANCU, împreună cu alți patru poeți tineri, în iulie 1972, au declarat o așa zisă 'grevă a foamei' cu motivația că nu primesc împrumuturi satisfăcătoare de la Fondul literar, că nu sînt suficient publicați etc., aspecte comentate, la vremea respectivă, de presa străină și de postul de radio 'Europa liberă'. În urma măsurilor întreprinse, în prezent cei în cauză adoptă o poziție corespunzătoare.


Pe bună dreptate, ce poziție mai corespunzătoare putea să adopte Dumitru Stancu decât aceea de sursă a Securității? În perioada respectivă, pentru a avea dreptul să răspunzi chiar și calomniilor unor neisprăviți ca el era nevoie de acordul unui Secretar al C.C. al P.C.R.


Iată mai jos replica mea la care se referă viitorul general de Securitate Gheorghe Dănescu:



Potrivit altui informator al Securității, sursa "Gheorghiu", alt fost grevist al foamei, Mircea Popa, se gândea să recurgă la o scrisoare deschisă în care să "reabiliteze imaginea grevei foamei pe care a organizat-o în 1972, grevă compromisă în articolul lui DORIN TUDORAN.(...) Partidul ar fi acordat importanță grevei întrucît și-a dat seama că prin principiile politice pe care le-a afirmat, greviștii au demascat (de fapt ca de altfel și Plenara din noiembrie 1971) deviaționismul mișcării literare de la linia afirmată de partid. Greva în concepția sa, ar fi avut în acest sens intenția să dea un semnal de alarmă, semnal afirmat de pe pozițiile partidului și partidul nu ar putea fi în fond decît recunoscător față de acest act."


Nu știu dacă Partidul le-a fost recunoscător, dar unora dintre greviști Securitatea le-a fost. Ghinionul ambelor părți a fost deschiderea unor arhive.


La 7 iulie acest an, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) mă înștiința:



După 1990, Mircea Popa -- căruia pare să nu-i pese că este alintat și cu porecla "Kaghebistul" -- a recunoscut cam cum au stat lucrurile cu "greva" din 1972. Și-a văzut visul cu ochii – vizite la Moscova. După ce a fost consilier al lui Cozmin Gușă, azi este unul din admiratorii lui Dughin în România. Gardul care, în 1972, separa "în mod samavolnic", grădina Uniunii Scriitorilor de cea a ambasadei URSS a căzut. Și nu doar pentru Mircea Popa.


Dumitru Stancu - o sursă melancolică, lovită de protocronism cronic - mărturisește astăzi cui are timp să-l asculte că printre prietenii săi s-au numărat nu doar Nichita Stănescu, Edgar Papu și Petre Țuțea, ci și Constantin Noica. Un exercițiu de tip cross-references, în care să fie folosite dosarele de urmărire informativă ale "prietenilor" lui Dumitru Stancu, ne-ar putea lămuri cam cât de prieten le-a fost acest "Argus", copia ridicolă a titanului mitologic cu o mie de ochi "implementată" de Securitate.


La întrebarea ce ar fi putut discuta filozoful Constantin Noica cu o jălnicie intelectuală ca Dumitru Stancu ("Alexandri", "Alecsandrescu", "iubit-o", "mîngîindo", "Ficei mele") și falsificator de chitanțe emise de farmacie, mi-e imposibil să găsesc un răspuns.


În schimb, vă ofer șansa să-l ascultați pe "Argus" recitând capodopera "Boirebista".


Distracție plăcută!



229 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate