.png)
Titlul de mai sus poate fi întregit în fel și chip, căci Liviu Antonesei pare a găsi de făcut ceva în mai toate clipele zile. Scrisul îl aleargă permanent - y compris, noaptea.
Când nu scrie, îi citește pe alții. Îi publică pe mulți și-i republică pe nu puțini, oferindu-le cu generozitate exemplară nu doar spațiul blogului său, ci și timpul pe care nu a învățat încă să și-l administreze cu suficientă parcimonie.
Dumirit de multă vreme și ce pierdere de vreme este politica, și câtă politichie cere apartenența la clanuri literare, "iese în lume" din ce în ce mai rar, preferând să se dedice donquijotismului civic din buncărul său personal https://antoneseiliviu.wordpress.com.
Blogul său este o mașinărie foarte complexă - agenție de presă, editură, rețea de socializare, revistă literară, supliment pentru iubitorii de umor, publicație a pompierilor civici etc. Totuși, în oricâte construcții spectaculos-istovitoare se risipește, Liviu revine, de fiecare dată, la ce i-a fost dat să fie - scriitor. Și nu unul oarecare.
Oameni care au alte lucruri mult mai bune de făcut (și pe unele le fac foarte bine), l-au târât în ultimii ani într-un proces aberant. O sentință definitivă l-a găsit nevinovat și poetul își poate sărbători recăpătata liniște și printr-un volum apărut la editura EIKON.
Nicolae Coande are dreptate scriind "Insesizabila sa poezie este una dintre cele mai vii și pregnante care se scriu astăzi la noi." N-am văzut cam de mult într-o "revistă literară fanion a breslei literare" o pagină dedicată operei lui Liviu Antonesei.
Nu-i bai, fiindcă Liviu știe bine cine este și ce reprezintă. El a ales o meta-breaslă - cea a oamenilor liberi. O lume în care ipocriziile salutare nu prea mai au loc. Întotdeauna și încă o zi dă seamă și de calitățile poetului, și de cele ale omului liber.
Reproduc mai jos poemul pe care mi l-a dedicat în acest volum. El este, potrivit mărturisirii autorului, "transcrierea unui vis". Ce norocoși suntem!, îmi spun. Câți alții se visează smulgând din mâna prietenilor mărul doar pentru că fructul ar putea avea în el un vierme sau ar putea fi otrăvit?
Unii dintre cei care au asemenea vise fac același lucru și când nu dorm -- smulg din mâna prietenilor merele otrăvite. Liviu Antonesei este un asemenea om și pentru asta are un loc aparte în geografia mea sentimentală.
Visul altei nopți de vară
lui Dorin Tudoran
După cum arătam de fercheși, senini și veseli
eram cu măcar vreun sfert de veac mai înainte,
cînd ne și cunoscusem, doar că aici, acasă la mine,
nu dincolo de Ocean, chiar dacă tot cam atunci
zburasem într-acolo, dar nu spre tine, ci undeva
la Marile Lacuri, în statul inventat de un traper,
francez după nume, care-i spusese Steaua Nordului,
numai că pre limba sa, un pămînt potopit de păduri
și sute, poate mii de lacuri, de-a stînga și dreapta
deja maiestuosului Mississippi coborînd spre sud…
dar noaptea ce fuse eram la tine, WDC, în suburbii,
pe un domeniu cu iarba cea mai crudă, din care
se înălțau pîlcuri de arbori și arbuști, tufe de flori,
în zare întrevedeam prin ceață colina Capitoliului,
casa colonială mi s-a părut crescută firesc acolo,
dar atenția s-a fixat pe un obelisc dreptunghiular,
înalt și subțire care sfida cei mai înalți copaci –
am mers spre el și am intrat pe ușa grea de lemn
de la jumătatea fațadei, două scări înguste,
la semnul tău, am început să urcăm pe cea din dreapta,
la fiecare nivel, o chilie cu obiecte, documente,
fotografii, la fel și la coborîre, pe scara din stînga
devenită la întoarcerea cea din dreapta, n-a fost
nevoie de nici un cuvînt, parcă știam dintotdeauna
că e povestea familiei tale pictată de urme, de semne…
ne-am îndreptat către casă și ne-am oprit pe terasă,
la o măsuță, pe niște fotolii de bambus, fetele tale,
pe care nu le știu decît din poze, au adus pahare,
o carafă de limonadă și o sticlă din amicul Jack,
am băut lacomi băutura răcoritoare, iar apoi
am savurat băutura adevărată, în vreme ce ascultam
ciripitul fetelor tale și trăgeam alene din țigară,
o cigarillos pe care pe atunci încă nu o descoperisem…
am plecat toți patru la plimbare prin iarbă, am cules
mere pe drum, apoi ne-am așezat pe iarbă la umbra
unui copac, mușcai din măr și, deodată, ți l-am
smuls din mînă și l-am aruncat într-o groapă care,
cu o clipă mai înainte, nici nu era acolo – m-ai privit
întrebător și tot printr-un gest am răspuns că nu știu,
dar l-am aruncat și pe al meu din care nu mușcasem…
am rămas fără țigări și am plecat amîndoi cu un fel
de taxi aerian care, am citit, abia acum se inventează,
pe drum, mi-ai arătat un grup de indieni îmbrăcați
în uniforme de poliție și mi-ai spus că nu-și fac
treaba ca lumea, de un an n-au terminat n-am înțeles
ce fel de recensămînt, dar n-am cerut lămuriri…
la întoarcere, am privit spre tine și am murmurat:
dar dacă avea un vierme, dacă era otrăvit?
(11 Mai 2022, în Iași și WDC…)