top of page

Statul de drept preferențial (II)

Pentru ca el și marinarii săi să nu cadă pradă cântecelor ademenitoare ale sirenelor, Ulise a recurs la o soluție ingenioasă: marinarii să-și toarne ceară de albine în urechi, iar el să fie legat fedeleș de catarg. Marinarii nu au putut auzi cântecele, iar el le-a auzit, căci era curios să le asculte, dar nu a avut cum să urmeze tentația care i-ar fi dus pe toți la moarte sigură.


Azi, pe o mare agitată de verdicte definitive, imnologul prezidențial Giruetă este și el un fel de Ulise, dar unul pe post de marinar aflat pe o ambarcațiune condusă de un priceput turnător, și nu doar de ceară în urechi. De fapt, imnologul are probleme cu auzul de multă vreme.


În septembrie 2019 imnologul prezidențial declara ritos:”Spre deosebire de Marius Oprea, eu nu-l aud pe „Petrov”, când vorbește Traian Băsescu.”


Astăzi se pare că îl aude, dar îl confundă, probabil, cu Ilf. Și-apoi, nu doar Marius Oprea auzea vocea lui “Petrov”. Vocea respectivă era din ce în ce mai clară, și asta cu mult înainte de 2019, firește dacă nu-ți turnai de unul singur ceară în urechi. Începând cu dezvăluirile furnizate, în 1992, de ziarul constănțean Telegraf și continuând cu episoade precum cele din 1998 și 2004, informațiile cel puțin îngrijorătoare nu au lipsit.


5 aprilie 2006. La o întrebare a lui Marius Tucă legată de prezența în politica postdecembristă a foștilor colaboratori ai Securității, președintele Traian Băsescu răspunde fără nicio ezitare: “Acești oameni nu au calitatea morală de a face politică sau, dacă o au – asta trebuie să judece legislativul – o au știindu-se despre ei că au făcut acest lucru. Să voteze electoratul dacă îi acceptă așa sau nu. Acest lucru trebuie făcut pentru oamenii politici, obligatoriu.”


Răspunsul care, sunt sigur, i-a uns pe suflet pe intransigentul Giruetă și droaia de vestale aflate în slujba statului de drept prezenta două riduri. Primul – una din misiunile legislativului este de a elabora legi, nu de a aplica legi. Acestea sunt aplicate de alte ramuri ale puterii într-un stat de drept. Al doilea – adevărat, electoratul are dreptul să voteze cum găsește de cuviință, numai că are și dreptul să știe cine sunt candidații.


8 decembrie 2004, emisiunea Destinația Cotroceni. Față în față candidații Traian Băsescu și Adrian Năstase. Cel dintâi are o replică rapidă, neașteptată. Audiența vede în spusele lui Traian Băsescu o mea culpa curajoasă și o invitație la sinceritate: “Adriene, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști?”


Să presupunem că replica ar fi sunat puțintel altfel: “Adriene, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între un fost comunist ca tine și un fost informator al Securității ca mine?" S-ar mai fi amuzat atât de copios telespectatorii? Ar mai fi câștigat Traian Băsescu și dezbaterea, și alegerile?


Nu știu, dar cunoscând bine electoratul românesc, sunt înclinat să spun că da, ar fi câștigat. Marele câștig al candidatului Băsescu ar fi fost însă altul - din acel moment era, on the record, cu o recunoaștere publică a unui trecut pe care apoi, vorba imnologului său, l-ar fi depășit fără durerile de cap de astăzi.


Turnători din toate partidele, uniți-vă!
Desen - ⒸAlex Dimitrov

Unii cred că “Diavolul se află în detalii”, alții că “Dumnezeu se află în detalii”. Cred că și unii, și ceilalți au dreptate. Și mai cred că pentru prea mulți dintre cei care urmăresc dezbateri electorale – pretutindeni – detalii importante stârnesc mai degrabă amuzament, voie bună, decât impulsul de a cântări responsabil detaliile respective.


Anul 2000. Emisiunea "Dan Diaconescu în direct". Inenarabilul escroc, devenit și el mai târziu candidat, chiar pentru Cotroceni (!), are doi invitați care candidează pentru funcția de Primar General al Capitalei - George Pădure și Traian Băsescu. Cel dintâi îl întreabă, cu insistență, pe cel de-al doilea dacă a colaborat sau nu cu Securitatea. Candidatul Băsescu fandează, lumea se amuză: “Ați fost ospătar și judecați comandanți.”


“Mișto replică!”, au spus foarte mulți. Mișto, mișto, numai că în chestiune nu erau pozițiile pe care le ocupaseră cei doi pe o navă, ci dacă unul dintre ei colaborase ori nu cu Securitatea. Și de unde ideea că un fost ospătar pe o navă n-ar avea dreptul să judece un fost comandant de navă, când e vorba despre colaborare cu Securitatea?


Pădure întreabă: “În declarația pe care ați dat-o la Primăria Capitalei, ați declarat că ați fost sau nu ați fost colaborator al Securității?" Traian Băsescu răspunde ferm: ”Că nu am fost, domnu’…


Traian Băsescu mai are o replică, una care ar fi trebuit să le dea ceva frisoane așa-ziselor vestale ale statului de drept. Candidatul Pădure îi arată candidatului Băsescu un desen reprezentând configurația viitoare a Pieței Amzei, dacă el, Pădure, va fi ales. Replica lui Traian Băsescu: “Vă arăt eu o poză, cum o să arătați dumneavoastră - puțin în zeghe.”


"Mișto replică!", au spus din nou foarte mulți. Mișto, mișto, dar în virtutea cărui drept un candidat amenință cu pușcăria un alt candidat? Simplu, în virtutea statului de drept preferențial la consolidarea căruia va pune umărul mai târziu. Și atunci, de ce nu l-am crede azi pe George Pădure că de frica amenințărilor lui Traian Băsescu, devenit președinte al României, nu a mai revenit în țară pentru mulți ani?


Nu mă omor după prestațiile publice ale domnului Pădure, nu știu ce afaceri a desfășurat de-a lungul timpului, dar, până una alta, știu că nu el a primit un verdict definitiv de colaborare cu Securitatea, ci domnul Băsescu. Probabil că Elena Udrea va spune că și ăsta este un abuz săvârșit de statul de drept - cum să aibă dreptate ospătarul și nu comandantul navei?


În sfârșit, că unii țin cu tot dinadinsul să-și toarne în fiecare dimineață ceară în urechi, ca să nu audă vocea evidențelor confirmate și printr-un verdict definitiv al ÎCCJ, îi privește. Că vor să ne pună tuturor macaroane pe urechi, ne privește.

262 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Reaua Vestire

bottom of page