Paul vs. Kakistocrația

1998. Mă aflu la Chișinău pentru încă doi ani. Editura ARC îmi propune publicarea unui volum de publicistică. Cer răgaz să mă gândesc: programul meu de lucru este unul cam între douăsprezece și paisprezece ore pe zi. Diferența de fus orar între Washington și Chișinău este una de șapte ore – când eu, la Chișinău, ar trebui să plec de la birou, Washingtonul abia începe să vină la birou. Orele mele de muncă se prelungesc de la birou acasă. Numai timp de scris sau de alcătuit antologii nu am. Editura se angajează să acopere mai tot travaliul. Accept, cartea apare și în postfață dau câteva lămuriri:


“Pentru toate cele invocate până aici, am acceptat propunerea colegilor Gheorghe Chiriță și Eugen Lungu/.../Mulțumesc tuturor celor care au trudit la realizarea acestei cărți./.../Din păcate, aflat, cum cu humor scria un coleg, ‘într-un al doilea exil’, în Moldova, nu am putut fi de prea mare folos editurii în strângerea și selectarea materialului. Nici măcar de corectarea lui nu m-am învrednicit pe cât ar fi trebuit. Neplănuind apariția acestei cărți, n-am avut timpul necesar pentru a strânge și sorta materialul pentru un asemenea volum./.../Important rămâne ca paginile strânse între aceste coperți să nu dea o imagine cosmetizată a autorului ei și una deformată a epocii în care s-a învrednicit să scrie



Deși relațiile mele cu Paul se șubreziseră bine, îi trimit totuși un exemplar al cărții. După o vreme, Gheorghe Chiriță îmi aduce o scrisoare primită de la Paul. Chiriță e nedumerit, aș zice chiar ușurel siderat.



Pun mâna pe telefon și-l sun pe Paul. Îi spun a nu știu câta oară că în 1993, când mă pregăteam să plec la Chișinău, nu aveam cum să-i dau o adresă, fiindcă nu aveam așa ceva. În primele luni, m-am mutat dintr-un hotel într-altul, apoi am stat în gazdă. Abia după o vreme am închiriat o casă, dar toată corespondența o primeam la birou, căci serviciile poștale erau mai sigure în acest caz. Adresa biroului – Strada George Meniuc nr. 3 – i-o dădusem lui Paul în câteva rânduri. Era, de altfel, și adresa la care Paul trimisese scrisoarea către Gheorghe Chiriță, doar etajul era altul -- Editura ARC ocupa parterul clădirii, birourile fundației pe care o reprezentam se aflau la primul etaj.


Discuția devine cu totul penibilă, când îi reamintesc lui Paul că împreună cu volumul îi trimisesem câteva rânduri și, încă o dată, cartea de vizită. Firește, neagă. Fac un ultim efort de a apela la un grăunte de logică și-i spun că și pe plicul-colet în care i-a sosit cartea se afla adresa mea. Neagă. Îi spun că nu poți trimite poștă recomandată, care cere semnătură de primire, fără să indici pe plic numele și adresa expeditorului. Îmi răspunde că asta e o balivernă, fiindcă el trimite cărți și nu-i cere nimeni să indice adresa expeditorului.


Gheorghe Chiriță, mare admirator al lui Paul, (ca de altfel și Eugen Lungu) e din ce în ce mai jenat de ce aude, iar ce îi reproșează Paul în scrisoare este neîntemeiat. Ce aflasem de la Paul, cu ani în urmă, era că, în 1993, pe când se afla într-o vizită oficială la Paris, președintele Mircea Snegur îl invitase pe Paul să vină la Chișinău și-i ceruse niște manuscrise care să fie publicate în Moldova. Surse de la Chișinău îmi spuseseră însă că lucrurile stătuseră puțintel altfel. Oricum, nici Gheorghe Chiriță, nici Eugen Lungu nu erau vinovați de neîmplinirea unui proiect editorial, iar eu nu aveam cum să mă amestec în ceea ce ar fi putut deveni un atac public al lui Paul la adresa președintelui Mircea Snegur.


Kakistocrația a fost o carte norocoasă – Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Marele Premiu al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România - ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul revistei Cuvîntul – “Superlativele anului”. Răspunzând unor sondaje sau în interviuri câțiva critici literari o declarau Cartea Anului. Asta era prea mult pentru Paul – și-a înmulțit atacurile împotriva mea. Avea să sfârșească prin a pune cuvântul disident între ghilimele, când scria despre mine și să caracterizeze astfel anii mei de muncă în Republica Moldova:


“Am înțeles, în fine, ce anume face și drege Tudoran la Chișinău. Ce să facă bietul american: își publică și el o carte! – la Chișinău! Să nu fie uitată mențiunea: ‘Această carte apare cu sprijinul Fundației Soros-Moldova.’ ”


Înțelegeam și eu – tot "în fine" – că un dialog devenise imposibil.

221 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate