Mișu Mogadișu și Nae Gibraltar- Văpaie (I)

De când se știe, Gibraltar s-a aflat tot timpul la strâmtoare. De simțit, însă, s-a simțit întotdeauna în largul lui acolo unde l-a aruncat soarta. Nu s-a văitat niciodată, nu s-a întrebat de ce tocmai el.

"Văpaie" i s-a tras după o lungă serie de incendii – peste 250 – de care a fost găsit totdeauna nevinovat. Întrebat, după un proces istovitor, cum își explică încăpțânarea pădurarilor, edililor și pompierilor de a-l acuza tot timpul, a ridicat din umeri și a spus doar atât: "Bag seamă că arde în ei o văpaie". Apoi s-a dus întins la Carul cu bere să-și stingă focul.

"Gibraltar" s-a lipit de el după un proces-maraton – 48 luni. Întrebat de o nouă generație de ziariști, bine pregătiți și dotați cu tot felul de scule electronice, cum își explică miracolul că, împotriva "probelor zdrobitoare" dovedind că el a provocat incendiul devastator din Parcul Tovarșiilor de Drum, judecătorii l-au găsit absolut inocent, a răspuns sec: "Bag seamă că sunt din Gibraltar". După care a plecat la Capo D'Africa să se odihnească.

Alergând după el cu microfoanele hămesite de noutăți, gazetarii au continuat să ceară lămuriri: "Dumneavoastră sau judecătorii?

Nae nu i-a băgat în seamă. Până la intrarea în aeroport, s-a mulțumit doar să ridice din umeri o dată la trei minute. Trecut de controlul pașapoartelor, s-a oprit. A scos batista din buzunarul hainei. De la piept. S-a șters pe frunte. A băgat batista de unde o scosese. În buzunarul hainei. De la piept. Și a zis ca numai pentru el – "Nu știu. Totuna."

Nimeni nu-și mai amintește care este numele său adevărat, lucru care pe Văpaie îl lasă cu totul rece. Nici el nu-și mai amintește, dar asta nu-i provoacă nici o emoție. În schimb, a fost oarecum mirat că, după ce șeful baroului metropolitan, ilustrul profesor bucovinean de jurisprudență Stavros Chrissoveloni, aflat la Roma, a declarat pentru Il Popolo că "Gibraltar-Văpaie ori este martirul acestui covârșitor mileniu românesc, ori justiția noastră e la mare ananghie".

Întrebat ce crede despre declarația faimosului avocat, Nae, aflat singur la o masă La Lupoaica, a dat un răspuns detaliat: "Bag seamă că Profesorul ori e neamț ori e franțuz. Atfel nu se explică."

La a doua întrebare – cum își explică faptul că, deși intervievat la Roma, marele avocat bucovinean și șef al baroului metropolitan al României a conversat cu cei de la Il Popolo în greaca veche, Gibraltar a dat din umeri și a adăugat doar: "Bag seamă că știe". După care a continuat să-și bea liniștit șvarțul cu ochii ațintiți spre viitorul multicultural al comunității sale.

Un cititor de retină ultrasofisticat, marca Siemens & Brothers, folosit de agenții DNA deghizați în bețivi la masa de alături, a înregistrat, pentru mai mult de o oră, defilarea virtuală de parcuri, instituții publice, muezini, foști și actuali, păduri, mișcări politice, biserici, iredentiști scrupuloși, software-uri și alegători.

După un ceas, Nae a lăsat pe masă un teanc de bancnote noi-nouțe, s-a ridicat liniștit și trecând pe lângă masa slujbașilor guvernamentali le-a aruncat un: "Bag seamă că ați rămas ce-ați fost și veți fi cum devine cazul."

După ce Gibraltar s-a topit în zgomotul străzii, slujbașii au cerut, toți ca unul: "Înc-un rând!"

La primul buletin de știri al serii, guvernatorul Mugur de Fluier a dat o declarație promptă: "Români, vă ordon, păstrați-vă firea!" Firea, însă, s-a simțit vexată. Și-a început propria Sinteză a Serii cu un cvasi-plagiat după regulamentele revistei de avangardă Pân-aci!: "Domnul guvernator e invitat să treacă pe la casierie pentru a-și primi piciorul în locul cu care gândește."

Proces mare!

Inculpat – Gibraltar-Văpaie. Acuzație - ațâță focul luptei politicianiste. Parte vătămată – electoratul. Complet de judecată - complet. Membrii completului – membrii Comisiei Electorale Centrale, toți judecători la Curtea Supremă și Curtea Constituțională. Verdict – nevinovat. Comentariul zilei – "Gibraltar-Văpaie – Încă o dată, nevinovat". Declarațiile achitatului – contradictorii. Prima: "M-au căutat, m-au găsit". A doua: "Bag seamă că pălălaia se-ntețește, dar pe mine mă cheamă Gibraltar. Servus".

Mișu s-a lansat cu "Mi-e dor de ochii tăi căprui/Mai verzi ca Marea Neagră". DVD-ul (ca și CD-ul) a fost considerat o contribuție majoră la întărirea Pactului Zonal de Neagresiune. Fundația "Baikal fără Frontiere – Atlantic fără Cherhanale" i-a decernat Marele Premiu "Garidele cu propulsie curată" înmânat chiar de Al Gore, mai verde și mai împlinit ca oricând.

E puțin spus că Mișu a fost surprins – a fost chiar iritat. Tot ce dorise era să-și dea cu părerea, nu să fie luat în seamă. Pentru că a fi luat în seamă implică obligații și el, Mișu, n-are nevoie de așa ceva. E un adevăr pe care nu scapă niciodată să-l repete – întrebat ori nu, el spune ce are de spus.

Ajuns pe prima pagină a ziarelor, Mișu a aflat că ar fi fost primul soț al celebrei Imam, că ar fi fluent în arabă, engleză, somali, franceză și italiană și că ar avea trei copii cu actuala soție a lui David Bowie.

Enervat, a pus mâna pe telefon, l-a sunat pe Bowie și i-a spus fără nici o perdea: "Bre, sper că nu ești diliman să iei toate șmenurile astea în serios."

Dave n-a știut cum să reacționeze, căci, deși aducea oarecum cu latina vulgata, limba în care i se vorbea îi era, totuși, necunoscută. A murmurat: "Wrong number, man", și a închis.

"Ce imbecil...", a mormăit Mișu. "Vrei să-i faci bine și el Nemtudom Rumano. Treaba lui, dacă vrea să se perpelească pe toate părțile, să se perpelească. Or fi, n-or fi copiii mei, habar n-am, dar eu, unul, pensie alimentară nu le dau, că se-nvață leneși."

Ați înțeles, deci: Mișu e harnic. Dar, oricât s-ar trudi, tot nu înțelege de ce i se spune "Mogadișu".

"Dar cum vă numiți, de fapt?", l-a luat din scurt teleștirista Miradona Gâscă, de la TeleOrmanul liber.

"Domnișoară, nu știu și nici nu contează. Contează că mi se spune Mogadișu, sunt trecut în toate actele cu numele ăsta și când am vrut să mi-l schimb, judecătorul mi-a spus 'Cererea se respinge. Mogadișu nu e un nume de colea. Noi ne mândrim cu el. Așadar, trebuie să te mândrești și dumneata, că și-așa s-a făcut o risipă iresponsabilă de valori strămoșești în acești ani bezmetici.” Recursul mi-a fost respins - și sub ai lor, și sub ai noștri."

"Care este prăjitura dumneavoastră preferată?", l-a întrebat în continuare Pavel Pergamutu, Senior Editor-ul emisiunii de avangardă Ideologii în marșalier.

"Tiramișu", a răspuns fără ezitare Mișu. "Tira-cine?", a forțat lucrurile Pergamutu, folosind o întrebare follow-up învățată la internship-ul de la CNN-Atlanta.

"Tiramișu."

"Noi știm că i se spune Tiramisu..." "Știți pe dracu'! Voi le știți p-ale voastre, eu - p-ale mele. Hai, gata, că m-așteaptă Melică Ghervase la talk-show-ul lui."

Pergamutu s-a strâmbat acru, a dat din mână a lehamite și bătându-l pe umăr pe Mogadișu a adăugat: "Mare scofală."

"Păi să știi, omul e sindicated" a răspuns Mișu. Și dus a fost.

Rămas singur și fără să realizeze că microfonul era încă deschis, Pergamutu a tras un "Păi, dacă vreau, și eu sunt" de a răsunat toată țara. Mai mult chiar, de la Bumbești la Livezeni a căzut lumina în seara aceea și până dimineața, profitând de bezna totală, unele confuzii s-au agravat simțitor. După care a stins lumina în studio și dus a fost, căci el e jurnalist independent și poate învăța de la oricine. Chiar și de la "un dezorientat de bună-credință ca Mișu Mogadișu".

Această constatare din urmă avea să facă a doua zi, dis-de-dimineață, obiectul editorialului revistei surori Sfârleze cu fofeze – Ideii sincretice în dialog diacronic semnat, ca întotdeauna, de anonimii de reputație impecabilă Statu Palmă și Palma Stat. În aceste împrejurări încurajatoare, lui Pergamutu i-a venit ideea emisiunii care a revoluționat mediile românești de informare în masă – Vreau, deci sunt și eu. Păi?.

Se vorbește de o emisiune-replică a trustului rival intitulată polemic Canci!. Până se va afla numele realizatorului, totul rămâne mai degrabă un zvon.

Întrebat ce crede despre ce se vorbește în târg pe această temă, Gibraltar-Văpaie a rămas credincios minimalismului ca strategie a comunicării:

"Totuna".

Foto -ⒸWix

Spre după-amiază, Nae și Mișu s-au întâlnit pentru prima oară. S-a întâmplat la cabinetul de avocatură al maestrului Chrissoveloni. Nae în calitate de pârât – un alt incendiu devastator ce i se pune în cârcă, Mișu în calitate de parte lezată – căldura incendiului i-a topit acoperișul de aramă, proaspăt instalat de firma alogenă Nu te suflă, nu te plouă, Inc.

Trezindu-se în același timp în fața ușii, au rostit aproape simultan "După dumneavoastră". Apoi au răspuns, tot aproape simultan,"Ba nu, după dumneavoastră". "Totuna", a cedat Nae. "Totuna", a confirmat Mișu.

Din ziua aceea au rămas de nedespărțit, prieteni la cataramă. Puteau să devină dușmani, dar acel "Totuna", venit așa de spontan, a declanșat un spirit de solidaritate umană de care nici unul din ei nu fusese încercat până atunci și e greu de spus că viața nu le oferise destule încercări - și sub fostul, și sub actualul regim.

După ce au semnat hârtiile pregătite de asistenta maestrului, iar acesta le-a spus amândurora "Nicio grijă, n-avem cum pierde. Luăm zece piei de pe ei", Nae și Mișu au cinat pentru prima oară împreună la Mura Murilor.

Mișu, extrovertit și de familie mai bună, a început brusc:

"Parlez-vous la langue de bois?"

"Just a little", a răspuns Nae scurt, în lingua franca ce a subjugat secolul în care se născuse și din care abia ieșise nu fără emoții, după care a întrebat "De ce?"

"Par ce que la langue de bois se cache partout dans notre belle langue, et pas seulment dans le discours de nos hommes politiques! Déguisement inconscient ou volontaire, elle embellit, elle flatte, elle deforme", a răspuns Mișu într-o franceză impecabilă.

"Da, așa e, mai presus de orice elle deforme și asta e o nenorocire în actuala conjunctură geo-strategică. Are dreptate Martine Chosson", a încuviințat Nae.

Plăcut, foarte plăcut impresionat de natura conversației lansate de Mișu, Nae a rămas, pentru un moment, bouche bée și asta nu i se întâmplă foarte des căci, în momentele când este plăcut impresionat, felul lui de-a fi îl face să rămână mai degrabă cu gura căscată.

“Din acel moment, conversația a decurs ireproșabil, un véritable traité de manipulation de la langue", cum a informat într-o notă către Lt. Colonel Pânzaru Constantin sursa "Tâmplarul Valentin", universitar comme il faut, poliglot și ambidextru, fost, sub unii, ambasador la Viena, sub alții – tot la Viena.

Întrebând cum face nota de plată, "Separat ori împreună", chelnerul a auzit doi de "Totuna". Băiat isteț, cu rădăcini de familie la Crevedia, chelnerul a înțeles că domnii sunt invitații patronului și le-a urat "Sănătate, să vă fie de bine și mai poftiți pe la noi".

Punând pe masă o bancnotă nou-nouță, Mișu l-a întrebat:

"Cum te cheamă, băiete?"

"Nae."

"Serios?", l-a întrebat Nae.

"Mă rog, unii îmi zic și Mișu."

"Dar tu cum preferi", a intervenit Mișu.

"Totuna", a venit răspunsul fără nicio ostentație.

Nici pentru Gibraltar, nici pentru Mogadișu n-a mai fost nicio îndoială – chelnerul era rudă cu patronul. Și chiar era. Continuă să fie. Dar alegerile viitoare ar putea aduce schimbări neașteptate în această privință.

"Ce crezi?", a întrebat Mișu.

"Totuna", a răspuns Nae.

"Așa e", a încuviințat Mișu.

"Pe mâine seară", au adăugat amândoi, aproape simultan, după care s-au despărțit în același timp.

*

"Antichitatea romană mi-e foarte dragă. Nici cea grecească nu-mi este indiferentă, dar parcă mi-e mai îndepărtată."

Această declarație făcută de Nae Gibraltar la întoarcerea dintr-un concediu inopinat pe Coasta Amalfi l-a entuziasmat pe maestrul Chrissoveloni atât de mult, încât i-a trimis clientului său un MSM chiar în toiul unui proces – "Chapeau bas, mon cher Gibraltar. Mai rar un om cu un simț atât de acut al spațiului și timpului. Ne vedem diseară, da?" "Da", a confirmat prompt Gibraltar, căci lui nu-i place să piardă timpul. Spațiul e altceva.

Pe această temă, Gibraltar, maestrul Chrissoveloni și Văpaie au discutat îndelung, mai ales la finaluri de săptămână.

"Eu zic că timpul", a spus Mișu. "Timpul e mai important."

"Știu și eu?", s-a îndoit Văpaie.

"Domnilor", a intervenit Chrissoveloni, "care ar fi principalele dumneavoastră argumente?"

"Simplu", a început Mișu. "Nimeni nu spune Cum trece spațiul! Toți spunem Cum trece timpul, corect? Eminescu a zis și el Trecut-au anii, nu? N-a zis Trecut-au spații...”

"Domnule Văpaie, e rândul dumneavoastră. Ce aveți de spus?"

"Totuna", a răspuns Văpaie.

"Cum adică?", a insistat maestrul Chrissoveloni.

"Totuna. Spațiul și timpul sunt totuna, doar că unul ne cam lipsește, iar de celălalt ne cam lipsim fără mari remușcări. Eu, dacă am timp, nu mă mai interesează spațiul. De-asta nici nu-i înțeleg pe cosmonauți, ca să nu mai spun pe cei de la NASA, care-și pierd timpul cu spațiul. Cosmonauții trebuie trimiși în timp, nu în spațiu. Din spațiu te mai întorci, dar din timp cine s-a mai întors? Rușii au înțeles mai bine ca americanii chestia asta și nu-și mai pierd timpul cu spațiul."

Având nevoie să se gândească mai pe îndelete la relația timp-spațiu și să înțeleagă cum de au reușit rușii să le-o ia, din nou, înainte americanilor, Chrissoveloni s-a eschivat diplomatic:

"Domnilor, regret, dar e timpul să mă întorc la Barou."

"Și cu spațiul, cu spațiul cum rămâne?", a întrebat Văpaie.

"Rămâne pe mâine seară. On se revera".

S-au revăzut. De nenumărate ori. Cu același rezultat. Mogadișu a rămas un suporter necondiționat al preeminenței timpului, Gibraltar-Văpaie - la scepticismul său echilibrat, "Știu și eu?", iar Chrissoveloni la admirația lui de neclintit pentru "cei doi gânditori neliniștiți", cum îi numește, deseori, în cursul său de "Jurisprudența bunului-simț" predat în sălile arhipline de la Danielopol, vis-à-vis de Tribunalul Mare, en bordure de la Dâmbovița.

(Fragment din romanul GRIMALDI - pagini în curs de întâmplare, publicat în revista Orizont, Nr. 4, 30 aprilie 2009)