top of page

Miercuri, 21 mai 1980

17 mai 1980. Dimineață. Foarte devreme. Ne întâlnim fără să ne fi dat întâlnire. Stăm proptiți de balustrada ce separă trotuarul de malul abrupt al Dâmboviței. Ochii sunt țintiți spre Morgă - Institutul medico-legal Profesor Mina Minovici, aflat la intersecția străzii Căuzași cu Splaiul Unirii, clădire istorică, demolată în 1985.





Bujor Nedelcovici, Radu F. Alexandru, Sică - fratele lui Marin Preda și, încet-încet, ceva mai mulți. Așteptăm. Ce anume? Nu rostim gândul, dar așteptăm să ni se spună că e vorba de o eroare. N-a fost.


Uitasem ce spusese Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni: "Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător." Recunosc, în acea dimineață, moartea mi s-a părut înspăimântătoare, nu un fenomen simplu în natură.


Peste câteva zile, ca membru al Consiliului de Conducere, primeam din partea Uniunii Scriitorilor cea mai tristă telegramă rămasă în arhiva mea. O am și azi, ca semn de carte între paginile volumului Imposibila întoarcere.



Marin Preda nu s-a mai întors. I-a fost imposibil. Ne-a rămas opera lui. Imposibil de ocolit, deși unii sunt tentați de o asemenea imposibilă încercare.


Încercarea moarte n-are. Doar oamenii au parte de ea.


Postări recente

Afișează-le pe toate

iunie 1973

bottom of page