17 mai 1980. Dimineață. Foarte devreme. Ne întâlnim fără să ne fi dat întâlnire. Stăm proptiți de balustrada ce separă trotuarul de malul abrupt al Dâmboviței. Ochii sunt țintiți spre Morgă - Institutul medico-legal Profesor Mina Minovici, aflat la intersecția străzii Căuzași cu Splaiul Unirii, clădire istorică, demolată în 1985.
Bujor Nedelcovici, Radu F. Alexandru, Sică - fratele lui Marin Preda și, încet-încet, ceva mai mulți. Așteptăm. Ce anume? Nu rostim gândul, dar așteptăm să ni se spună că e vorba de o eroare. N-a fost.
Uitasem ce spusese Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni: "Moartea este un fenomen simplu în natură. Doar oamenii îl fac înspăimântător." Recunosc, în acea dimineață, moartea mi s-a părut înspăimântătoare, nu un fenomen simplu în natură.
Peste câteva zile, ca membru al Consiliului de Conducere, primeam din partea Uniunii Scriitorilor cea mai tristă telegramă rămasă în arhiva mea. O am și azi, ca semn de carte între paginile volumului Imposibila întoarcere.
Marin Preda nu s-a mai întors. I-a fost imposibil. Ne-a rămas opera lui. Imposibil de ocolit, deși unii sunt tentați de o asemenea imposibilă încercare.
ÃŽncercarea moarte n-are. Doar oamenii au parte de ea.
Comments