top of page

Mama domnului Breban și generalul Pleșiță (I)


Partizanii radicali ai eticului și cei ai esteticului găsesc rareori o cale care să-i apropie. Eu, unul, cred că opera nu salvează omul, salvează doar opera - o carte excelentă șterge urmele cărților slabe. Nici omul nu salvează opera - oricât de integru ar fi omul, dacă autorul cu același nume este slab, opera nu devină mai bună, în ciuda integrității omului.


Sărbătorirea unui autor remarcabil care împlinește 90 de ani (La mulți ani, Nicolae Breban!) e un prilej de bucurie, dar este jenant să atribui omului calități greu detectabile, ca să folosesc un eufemism- "Nicolae Breban este simbolul unui model de etică și moralitate", "Forța îi vine din anii grei ai dictaturii și ai cenzurii, când a rămas o voce a adevărului și a lucidității, a demnității și a curajului."



În anul 2011, când au apărut dovezi care confirmau bănuieli mai vechi, regretatul prozator Constantin Stan a scris probabil cel mai dramatic text despre situația în care ne trezeam. Nu era un text vehement-acuzator, nu era o punere la stâlpul infamiei. Dincolo de nuanțele ironice, exista în textul lui Costi Stan un dramatism copleșitor.


Stan oferea și motivul pentru care scrisese acele rânduri: "Pentru că vreau să știu în ce lume am trăit, vreau să înțeleg, măcar acum!"


Noi, ceilalți, mai dorim să știm în ce lume am trăit? Cei care n-au trăit acele timpuri doresc să știe în ce lume au trăit părinții sau bunicii lor? Știu ce lume doresc să lase copiilor și nepoților lor?


Costi Stan a aflat secretul acelei lumi - erau, de fapt, două. Lumi paralele: "Ei bine, da: era o lume a lor și o lume a noastră".


La câteva luni după publicarea textului, Constantin Stan părăsea singura lume care i s-a dat, însoțit probabil de tristul paradox că în vreme ce scriitorul era al nostru, omul Breban ar fi fost al lor - AICI.




1.685 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page