Gramofonul și țăranul mijlocaș (II)

Chrissoveloni nu-și mai amintea ce marcă era mașina, dar avea să nu uite niciodată perdeluțele de pânză neagră de la geamuri prin care nu puteai să vezi nimic. Când întorcea capul să se uite prin geamul din spate, Arăpașu îi spunea ”Maestre, capu’nainte, c’acolo e viitorul.”


Până și scaunele din față erau separate de bancheta din spate printr-o perdea neagră. Din când în când, Arăpașu îl întreba pe șofer “Iancule, tot mai plouă?” “Tare de tot, Șefu’. Plouă cu găleata.” răspundea șoferul. “De-abia văd drumul.” “Mergi încet, că nu ne grăbește nimeni, iar acolo nu ne-așteaptă nimeni cu ciorbă de burtă.”


“Acolo?”, repeta în gând Chrissoloveni.“Unde Dumnezeu mă duc ăștia?”


Când au ajuns acolo, ploaia continua torențial. Procurorul și-a ridicat gulerul balonzaidenului, și-a acoperit capul cu geanta diplomat de care nu se depărțea niciodată și s-a dus glonț la ușa casei. Chrissoveloni și-a tras borurile pălăriei în jos, a ocolit vreo două, trei bălți și a intrat în casă ud ciuciulete. Și-au agățat ce era de agățat de cuierul din hol. A intrat și Iancu, a tras o înjurătură, s-a descălțat și a rămas doar în șosete.


Cum a mers uitându-se în jos, ca să ocolească bălțile, Chrissoveloni nu realizase cât de mare era casa. Abia ajuns înăuntru a înțeles că locul era neobișnuit de spațios. La capătul holului, Arăpașu și Chrissoveloni au intrat într-o cameră imensă. Pereții erau acoperiți de rafturile unei biblioteci care se întindea de la podea până la tavan. Pentru fiecare perete exista o scară rulantă. Ferestrele nu erau foarte mari și aveau o formă mai degrabă ovală, decât obișnuitele ferestre dreptunghiulare. Prin geamuri nu se vedea nimic în afară, căci obloanele erau trase. Din mijlocul tavanului cobora un candelabru superb – “Boemia, cu siguranță”, șopti Chrissoveloni.


În mijlocul camerei trona un imens Bösendorfer, modelul Imperial 290, cel cu opt octave complete. Chrissoveloni a înțeles imediat că era exact pianul a cărui fotografie i-o arătase procurorul Arăpașu cu ceva timp în urmă. Ridicând capacul pianului, a văzut încrustată o monogramă aurie – LG. Limpede - se aflau în casa moștenită de Grimaldi.


“Acum îmi puteți spune unde ne aflăm? În ce localitate?”, întrebă Chrissoveloni. “Pe malul Neajlovului, maestre. Pe malul Neajlovului. Localitatea nu e importantă”, răspunse Arăpașu.


În fiecare colț al camerei se afla un gramofon. Cel mai spectaculos era un Victor His Master’s Voice, modelul Monarch Senior. Placa așezată pe platan – Dame Nellie Melba și Enrico Caruso, înregistrare făcută încă pe vremea lui Emile Berliner, inventatorul gramofonului.


Altul era un Pathé Pathephone Nº 10, fabricat în 1915. Pe platanul lui se afla o placă produsă de firma rusească Amour Gramophone Records – Bizet, Carmen, Georges Baklanov, 1914.

Celelalte două – un Gramófono La Voz de Su Amo Español, Model 13–C, varianta lui His Master’s Voice, fabricat în Spania în 1920, și un Columbia AJ. Pe platanul celui dintâi se afla o placă Deutsche Grammophon cu un concert de pian al lui Ferruccio Busoni, iar pe cel de-al doilea o placă Victor – Long Time No See, Baby, Fox Trot (Jack Lathrop) și Glenn Miller and His Orchestra, Vocal refrain by Marion Hutton.


Pe o măsuță aflată în dreptul unei ferestre - un gramofon portabil Artel, fabricat în 1930 la Leningrad. Arăpașu îl întrebă pe Chrissoveloni dacă știe ceva rusește. Răspunsul veni prompt: “Recunosc, nu.” Arăpașu învârte manivela gramofonului, apoi coboară brațul aparatului. Placa începe să se rotească și un glas straniu, oarecum pițigăiat, umple camera.


“Recunoașteți vocea?”, întreabă procurorul. “Sincer, nu.” “E Lenin.” “Cine?” “Lenin.” După care trase de pe raftul de bibliotecă din dreapta gramofonului un volum. După ce răsfoiește câteva pagini, se duce la Cuprins, apoi se întoarce la o pagină anume și-i dă volumul lui Chrissoveloni: “Maestre, uite aici, pe românește, ce gavarește tovarășul Lenin pe placă.”


Limpede - Arăpașu nu era aici pentru prima oară, cunoștea bine locul.


*


Chrissoveloni ține în mână volumul 38 din din V. I. Lenin Opere Complete, Traducere și Studiu introductiv semnate de directorul editurii - Lazăr Trotușeanu, poreclit de studenții săi Șchiopu’, venit prin '48 de la Radio Moscova cu sarcini dintre cele mai importante.


Studiul introductiv precizează că “Înregistrarea pe plăci de gramofon a cuvîntărilor tovarășului Lenin a fost organizată de Țentropeceat (Agenția centrală a C.E.C. din URSS pentru difuzarea presei). Încă de la primele lucrări de refacere a singurei fabrici de plăci de gramofon din URSS, tovarășul Lenin a manifestat un deosebit interes pentru propaganda prin plăcile de gramofon și a ajutat pe toate căile organizarea acestei întreprinderi complexe. Primele cuvîntări ale tovarășului Lenin au fost înregistrate la Kremlin, într-o încăpere special amenajată în acest scop; ultima înregistrare s-a făcut la Țentropeceat. Greutatea înregistrării a constat în faptul că cuvîntarea trebuia să se încadreze exact în 3 minute. Tovarășul Lenin se bucura mult cînd cuvîntarea rostită se încadra în timpul fixat. Cuvîntările înregistrate pe plăci de gramofon s-au vîndut în zeci de mii de exemplare. De o mare popularitate s-au bucurat îndeosebi cuvîntările: „Despre țăranii mijlocași“, „Ce este Puterea sovietică ?“ și „Despre impozitul în natură“.


Discursul înregistrat pe placa de pe gramofonul Artel este cel cu titlul “Despre țăranii mijlocași” și fusese înregistrat în martie 1919:



Problema cea mai importantă care se pune acum în fața partidului comunist și care s-a aflat în centrul atenției ultimului congres al partidului este problema țăranilor mijlocași.


Firește că prima întrebare care se pune în mod obișnuit e aceasta: ce este țăranul mijlocaș?


Desigur că tovarășii membri de partid v-au povestit nu o dată că la sate au fost întrebați ce este un țăran mijlocaș. La această întrebare, noi răspundem: țăranul mijlocaș este un țăran care nu exploatează munca altuia, nu trăiește din munca altuia, nu-și însușește în nici un fel, nici în cea mai mică măsură, roadele muncii altuia, ci muncește el însuși, trăiește din munca sa.


În capitalism erau mai puțini țărani dintr-aceștia decît acum, deoarece majoritatea țăranilor erau nevoiași și numai o minoritate cu totul neînsemnată erau atunci, ca și acum, chiaburi, exploatatori, țărani bogați.


Numărul țăranilor mijlocași a crescut după ce a fost desființată proprietatea privată asupra pămîntului. Și Puterea sovietică este ferm hotărîtă să stabilească cu orice preț relații cu totul pașnice și de înțelegere deplină cu țăranii mijlocași. Se înțelege că țăranul mijlocaș nu poate trece dintr-o dată de partea socialismului, deoarece el ține morțiș la vechile lui deprinderi, este precaut față de orice inovații, verifică mai întîi în fapt, în practică, cele ce i se propun, nu se hotărăște să-și schimbe felul de viață pînă nu se convinge că o asemenea schimbare este necesară.


Tocmai de aceea noi trebuie să știm, să ținem minte și să traducem în fapt un lucru: muncitorii comuniști care vin la sate sînt datori să caute să ajungă în relații tovărășești cu țăranul mijlocaș, să stabilească relații tovărășești cu el, să țină minte că un om al muncii care nu exploatează munca altuia este pentru muncitor un tovarăș cu care putem și trebuie să realizăm o alianță liber consimțită, bazată pe sinceritate totală, pe încredere deplină. Diversele măsuri propuse de puterea comunistă trebuie considerate doar ca un sfat, ca o indicație dată țăranului mijlocaș, ca o propunere de a trece la o nouă orînduire.


Și numai printr-o muncă în comun, în cadrul căreia să verificăm aceste măsuri în practică, să controlăm dacă ele nu sînt greșite, să înlăturăm eventualele greșeli, să ajungem la o înțelegere cu țăranul mijlocaș, — numai printr-o asemenea muncă va fi asigurată alianța între muncitori și țărani. În această alianță rezidă principala forță și principalul reazem al Puterii sovietice, ea este o chezășie că vom duce victorios pînă la capăt opera de transformare socialistă, cauza victoriei asupra capitalului, a înlăturării oricărei exploatări.”


*


Au plecat târziu spre București. Arăpașu făcuse o mulțime de fotografii, răscolise mai toate sertarele, umpluse câteva pagini cu însemnări. Chrissoveloni răsfoise o mulțime de cărți, unele adevărate rarități bibliofile în engleză, franceză și germană. Iancu apărea din când în când cu cafea proaspătă și cu întrebarea “Șefu’, pregătesc mașina?” “Încă nu, Iancule. Mai avem multă treabă pe-aici. A mai stat ploaia?” “Nu, Șefu’. E potop, nu glumă.”


În mașină – fiecare cu gândurile lui. Iancu se tot gândea ce-o să-i facă nevasta, fiindcă se întorcea fără borcanul cu borș pe care promisese să-l aducă de la soacră-sa. Chrissoveloni încerca să-și amintească plăcile de gramofon Schellac, 78 rotații pe minut, pe care le văzuse în tinerețe în casa unchiului său - Odeon, Columbia, DECCA, Electrola, Beka, Grammophon, Parlophone...


Gândindu-se la caietul cu însemnările atribuite lui Grimaldi, pe Arăpașu începuse să-l roadă o întrebare: ”Ce-ar fi zis bunicul ăluia, dacă ar fi citit cuvântarea lui Lenin? S-ar fi lămurit cum stăteau lucrurile cu țăranul mijlocaș?” „Oricum”, își spunea el, ”ai noștri au rezolvat și asta aiurea. Dacă ascultau de Lenin, poate că nu mai moșteneam eu și alții atâtea cazuri din care nici dracu’ nu înțelege nimic. Dar nici cu Lenin nu mi-e rușine – pe de-o parte ținea cuvântări dintr-astea, cu stabilirea relațiilor tovărășești cu țăranii mijlocași, iar pe de altă parte dădea ordin comisarilor să-i belească. Și ăia i-au belit. De ce-ar fi făcut ai noștri altfel?”


Chrissoveloni ațipise. Arăpașu i-a dat un ghiont: “Bulbucata”. “Bulbu ce?”, a întrebat Chrissoveloni. “Locul unde-am fost, maestre – Bulbucata. Acum poți dormi liniștit.” Apoi: “Iancule, ce zic ăia la radio? Dă-l mai tare, c-adormim cu toți.” “Îl dau, Șefu’, dar ăștia o țin de-o jumătate de oră cu cotele apelor Dunării.” “La ora asta? Buletinul hidrologic se transmite numai o dată pe zi, dimineața la 11:30.” “O fi din cauza inundațiilor ăstora.” “O fi Iancule, o fi.”


Nu era. Peste o săptămână, zece zile, Arăpașu avea să afle două lucruri în timpul unei ședințe fulger condusă de Procurorul Republicii. Primul – postul de radio național fusese folosit "în scopuri dușmănoase, într-o acțiune mârșavă”. Al doilea – în acest moment nu se pot oferi detalii, dar lucrătorii din Procuratură trebuie să fie pregătiți să colaboreze cu lucrătorii Ministerului de Interne, într-o acțiune extrem de importantă pentru securitatea statului socialist.


Arăpașu mormăise în sine: “Colaborare, pe dracu’ ... Cam cum au colaborat muncitorii comuniști cu țăranii mijlocași, când au fost trimiși la sate... Noi, ăștia din procuratură, suntem țăranii mijlocași, ăia de la Securitate - muncitorii comuniști... Pe amărâții ăia de țărani, i-au terminat de mult... Într-o zi ne termină și pe noi, dacă nu facem anchetele cum ne cer ei...”


Pentru Chrissoveloni însă, în seara când se întorceau de pe malul Neajlovului, cotele apelor Dunării în franceză fuseseră cel mai bun somnifer: Buziaș – quatre cent soixante-dix centimètres, baisse – dix centimètres. Orșova – deux cent vingt centimètres, baisse – six centimètres. Turnu Severin – sept cent quarante-cinq centimètres, hausse – dix centimètres.


Beznă s-o tai cu cuțitul. Uneori, mașina pare a pluti pe apa strânsă pe șosea. Suspensiile nu sunt grozave, dar nici rele. Chrissoveloni se simte ca într-un leagăn: baisse – hausse; baisse – hausse; baisse – hausse; baisse – hausse...





160 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate