.png)
Recomand rareori cărți. Nu de alta, dar nu vreau să induc nimănui preferințele mele. Și-apoi, nu sunt critic literar, n-am uneltele pe care le are el. Pentru mine, o carte este o dragoste. Un fel de orbire. Temporară sau definitivă. Mi-o asum. Respir cu ea. Simt prin ea. Sau, pentru mine o carte este o indiferență pe care nu țin s-o explic altora. Mi-e de-ajuns chinul de a încerca să înțeleg ceva ce nu se lasă înțeles -- de ce mă lasă rece o carte, care pe alții îi entuziasmează.
Când Alexandru Petria mi-a trimis manuscrisul intitulat Înainte de venirea asteroidului, m-a izbit neliniștea. Dacă nu-mi place?, mi-am zis. Ce-i voi scrie prietenului meu Sandu? Nu știu să mint, mai ales când este vorba de cărți.
Cartea nu mi-a "plăcut". M-a lovit. Este în ea ceva ce trece dincolo de frumos și de urât. Nu există în ea niciun rând care să ofere o geană de confort. Nu o poți citi în fața șemineului, fumând un trabuc. Dacă ai putere să o citești până la capăt, ești norocos. Câștigul este acela că poți face pasul între o lume și cea de după ea, fără să te mai întrebi care este cea dintâi și care cea de după. Fără să-ți mai pese de diferența respectivă. Căci nimeni nu știe, cu adevărat, dacă ce lasă în urmă este viața, și dacă ce spre se îndreaptă este moartea.
Iată aici câteva rânduri scrise pentru a însoți la tipar spovedania lui Alexandru Petria:
Invaliditatea - ca și exilul, condiția umană cu care se aseamănă cel mai mult – nici nu înnobilează, nici nu degradează. Ea încadrează experiența. Nu o definește.”, scria cândva Charles Krauthammer.
Despre suferință se poate spune același lucru – nici nu înnobilează, nici nu degradează. Ea încadrează o experiență. Modul în care o administrăm, ne definește.
Cu trecerea timpului, tragedia care a stârnit nașterea acestei cărți se va estompa. Suferința provocată de ea – mai greu. Deocamdată lava e foarte fierbinte.
Mai degrabă decât a fi o carte scrisă de Alexandru Petria, Înainte de venirea asteroidului este o carte care îl scrie pe Alexandru Petria. Prins în vârtejul ei, autorul se verifică prin suferință.
O carte furioasă, revoltată și, pe alocuri, “revoltătoare”. O carte despre tot ce simte poetul că-i stă împotrivă. O carte a cărei temă centrală pare deseori invizibilă, dar care țese întreaga pânză lirică.
Și la nivel poetic, și la nivel uman, izbăvirea va veni, când poetul va popula definitiv spațiul-proiect desenat de un titlu care-i aparține – "Să te trezești în ce iubești".
Împăcarea se va ivi, când suferința va fi înlocuită cu totul de acceptarea adevărului că moartea este contemporanul nostru cel mai loial.