Alte supărări ale lui Paul

Octombrie 1993. Paul a primit de la mine numărul prin care AGORA își dădea obștescul sfârșit, după șapte ani de existență. Sau cum ar fi spus Paul - cei șapte ani de-acasă.


Dar nu e singurul motiv pentru care Paul e din nouă supărat. De data asta, mai puțin pe mine și mai mult pe alții.


Regretă că într-o scrisoare anterioară m-a luat la rost pentru iritările pe care i le-au provocat alții, unii dintre ei prieteni comuni, prieteni foarte apropiați.


Nu s-ar fi supărat pe mine pentru că nu i-am publicat un text care, după cum recunoaște, era extrem de lung, dar uită că prea multe din rândurile textului nepublicat erau de o nedreptate inacceptabilă; cel puțin în ochii mei. Cum nedrepte sunt și unele din tușele scrisorii pe care o public azi - de pildă, afirmația că Nicolae Manolescu l-a pus pe George Pruteanu "să scrie o cronică miștocărească" despre un volum al Monicăi Lovinescu este o enormitate.


Totuși, Paul avea și dreptate: supărându-mă pe el, rău am făcut - și pentru el, și pentru mine. Dar se înșela crezând că mă supărasem definitiv pe el. Asta avea să se întâmple altădată.


Mă întreabă "de mână", pe marginea albă a scrisorii dactilografiate, pe când noua mea revistă. Ea avea să vină abia în 2005, dar pentru altă audiență. De scos reviste în limba română mă săturasem. Deci nu Meridian "serie nouă", ci democracy@large.




241 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate